Transplantul cu celule stem, o șansă de supraviețuire pentru pacienții cu leucemie acută limfoblastică



Tratamentul pacienților cu LAL constă în îmbinarea terapiei de susținere cu terapia specifică bolii. Terapia de susţinere urmăreşte, în principal, prevenirea şi combaterea principalelor complicaţii ale bolii, infecţiile şi hemoragiile, cauzate de scăderea numărului de celule sanguine sănătoase. Pacienții sunt izolați într-un mediu cât mai steril, beneficiază de condiții speciale de igienă și urmează tratamente antibiotice și antimicotice pentru prevenirea sau tratarea unei infecții severe.
Pentru distrugerea celulelor canceroase și obţinerea remisiunii complete a bolii, se iniţiază terapia citostatică. În cazul a 40-50% dintre pacienţi însă, există un risc crescut de recădere. Acest lucru înseamnă că după o perioadă sub tratament, în care pacienții se simt mai bine, boala revine într-o formă mult mai agresivă, iar tratamentele anterioare nu mai funcționează.

„Pentru pacienții recăzuți, transplantul cu celule stem, de la un donator din familie sau neînrudit, reprezintă o reală șansă la viață.
Condiția principală pentru ca pacientul să fie considerat eligibil este ca transplantul să fie realizat în perioada de remisiune a bolii, când acesta poate tolera o astfel de procedură terapeutică. Prin chimioterapie, sunt distruse celulele canceroase și se induce remisiunea, însă în același timp citostaticele slăbesc foarte mult organismul. Din fericire însă, medicii au acum la dispoziție o abordare terapeutică inovatoare, prin care sistemul imunitar al pacientului este programat să lupte și să distrugă celulele canceroase.
Cu noua opțiune de tratament, se obține o rată de răspuns foarte bună, iar perioada de supraviețuire fără progresia bolii este de aproximativ 6 luni, perioadă în care pacienții sunt eligibili pentru transplant”
, adaugă Dr. Nicoleta Berbec.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod