Beneficiile tărâțelor de ovăz pentru sănătate și siluetă:
-contribuie la reducerea riscurilor de boli cardiovasculare prin reducerea colesterolului şi a glicemiei, datorită fibrelor de Beta-glucan
-diminuează creșterea nivelului de glucoză în sânge datorită consumului zilnic de 3g-beta-glucan pe zi
-îmbunatățește funcția intestinală și controlul sațietății care ajută la pierderea în greutate
-protejează și ameliorează iritațiile minore ale pielii și mâncărimile, accelerând vindecarea rănilor şi regenerarea tenului, fiind un bun calmant şi hidratant, îmbunătăţesc şi menţin elasticitatea pielii prevenind astfel îmbătrânirea ei.
Modalități de utilizare:
Pot fi utilizate extern sau se pot consuma în lapte sau iaurt, adaugate în produse de panificaţie sau în salate pentru a le îmbunătăţi beneficiile nuriţionale.
Pentru uz extern:
În apa de baie: se adaugă în apa caldă, într-o concentrație minimă de 0,007% atunci când sunt utilizate singure sau într-o concentrație minimă de 0,003%, atunci când sunt combinate cu uleiuri.
Ca mască pentru ten (cu papaya): se pregătește o mască din tărâțe de ovăz măcinate și papaya, deoarece tărâțele de ovaz acţionează ca un exfoliant al celulelor moarte ale pielii, lăsând-o proaspată şi luminoasă.
În același timp, papaya conţine o enzimă numită papaină care are rolul de a ajuta la exfolierea pielii, având efect antioxidant.Mod de preparare a măștii:
Se macină tărâțele de ovăz (50g) cât mai fin, într-o râșnită de cafea. Se amestecă cu apă caldă până se obține o pastă moale. Separat se pasează fructul de papaya într-un blender. Se amestecă pasta din tărâţe de ovaz şi papaya, obținând o mască regneratoare, emolientă şi exfoliantă.
Mod de aplicare a măștii:
Înainte de aplicarea măştii, se demachiază tenul și se clătește cu apă calduță pentru deschiderea porilor.
Se aplică masca pe față într-un strat subțire, cu mișcări circulare. Se lasă să acționeze timp de 20 de minute, evitând zona ochilor.
Se clăteşte masca folosind apă călduță, având grijă să se frece ușor pielea (aproximativ 3 minute) pentru a beneficia de efectul de scrub al tărâțelor de ovăz. La final se clătește bine cu apă calduță.
Pentru uz intern: Rețetă de brioșe cu tărâțe de ovăz (18 brioșe)
Ingrediente:
1,5 ceşti de tărâțe de ovăz,
0,5 ceașcă de stafide,
1 linguriță de miere,
1,25 cești lapte,
2 lingurițe suc de mere,
0.25 ceașcă de nuci,
1 linguriță de praf de copt si
2 ouă.
Mod de preparare:
Se unge forma cu ulei, se combină ingredientele uscate peste care se adaugă laptele, ouăle și sucul de mere, se amestecă și se toarnă în formă.
Se lasă la cuptor timp de 15 minute. Material realizat în cadrul campaniei de informare și creștere a respectului de sine a femeilor ”Frumusețea la 40 de ani”, proiect derulat în perioada martie 2015 – februarie 2016.