Studiu: Bolile la care eşti predispusă în funcţie de luna naşterii

Cercetările arată că persoanele născute în mai au cel mai mic risc de a se îmbolnăvi. În schimb, cei născuţi în octombrie sunt mult mai vulnerabili când vine vorba despre sănătate.

Luna în care te-ai născut are un impact semnificativ asupra sănătăţii tale, iar specialiştii au descoperit că în funcţie de acest lucru eşti predispusă la anumite probleme medicale. Cercetătorii au comparat 1688 de boli diverse cu datele de naştere a peste 1,7 milioane de americani şi au constatat că 55 dintre aceste afecţiuni au legătură cu luna şi anotimpul în care s-au născut, arată un studiu realizat de Universitatea Columbia, citat de publicaţia britanica DailyMail.


Te-ai născut în luna mai? Ai cel mai mic risc de a te îmbolnăvi


Potrivit cercetărilor, persoanele născute în luna mai sunt cele mai ferite de boli, în vreme ce persoanele care s-au născut în luna octombrie au cel mai mare risc de a suferi de diverse probleme medicale. Aceste rezultate nu trebuie să te sperie, deoarece acest risc de boală, chiar dacă este unul mai ridicat, depinde în mare parte şi de alţi factori favorizanţi, cum ar fi dieta dezechilibrată şi lipsa exerciţiului fizic, avertizează dr.

Nicholas Tatonetti, unul dintre cercetătorii care au făcut studiul.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mihai N. pe 11 Iun 2015, 12:38
    Oare??

    Se pare ca nu e valabil pentru toate persoanele nascute in luna mai. De ce? Pentru ca eu sunt nascut in luna mai, dar am 3 interventii chirurgicale pe creier in urma unui accident vascular cerebral, am fost diagnosticat cu tumoare la rinichi (si extirpat), hidrocefalie si o serie de alte boli. Dieta echilibrata am, si merg ci bicicleta zilnic.

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod