Sănătate: Primele simptome ale bolii Parkinson. Cum o recunoşti?

Este cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă, în acest moment fiind estimat un număr de peste 72.000 pacienţi diagnosticaţi, la nivel naţional.

Conform datelor CNAS, numărul pacienţilor cu boala Parkinson aflaţi sub tratament în 2014 a crescut cu 4.000, în timp ce în 2013 numărul acestora a crescut cu 9.000.


Când se declanşează boala?


Boala Parkinson se declanşează, cel mai frecvent, în intervalul de vârstă 50 – 70 de ani, în ultimii ani crescând numărul persoanelor care prezintă simptome în jurul vârstei de 40 de ani. Conform estimărilor, boala Parkinson duce la pierderea capacităţii de muncă în aproximativ 10 ani de la diagnosticare, din cauza dizabilităţii determinate de boală.

“Boala Parkinson constituie unul dintre domeniile din neurologie care în ultimii 20 ani au înregistrat o dezvoltare în cunoaştere fără precedent.
Prin consecinţele pe care le are asupra stării de sănătate generale a pacienţilor, asupra vieţii cotidiene a acestora, dar şi prin impactul asupra familiilor, boala Parkinson reprezintă o prioritate pentru societate şi sistemul medical, în încercarea de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor pacienţi şi a-i reinsera în societate”,
declară Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, Preşedinte de Onoare al Societăţii de Neurologie din România.