Sănătate. Noul virus Zika. 5 lucruri pe care trebuie să le ştii

Se transmite prin înţepătura unui ţânţar şi a provocat o adevărată psihoză în Brazilia şi Columbia. A fost semnalat şi în câteva ţări europene, printre care şi România.

Virusul Zika este foarte periculos în special pentru femeile însărcinate, deoarece a fost asociat cu grave malformaţii ale fetusului.

Iată cinci lucruri esenţiale pe care trebuie să le cunoşti despre virusul Zika


1. Virusul a fost reperat prima oară în Uganda, în 1947, la o maimuță. Zika aparține aceleași familii Flaviviridae ca și virușii febrei dengue și febrei galbene. Primul caz uman de febră Zika a fost semnalat în 1968, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).


2. Zika se transmite prin înţepături de țânțari de tipul Aedes aegypti și țânțari tigru (Aedes albopictus).
Insectele înţeapă o persoană bolnavă, iau virusul și contaminează apoi oameni sănătoși.


3. Nu există medicamente sau vaccinuri pentru acest virus, ci se tratează doar simptomele asociate bolii. De asemenea, persoanele afectate sunt sfătuite să se odihnească şi să consume multe lichide. Cel mai adesea, persoanele care au contactat virusul se confruntă cu simptome precum: febră, dureri de articulaţii, dureri de cap, erupţii cutanate, roşeaţă la nivelul ochilor (cum apare la conjunctivită).


4. Este foarte periculos pentru femeile însărcinate, deoarece este asociat cu microcefalia, o afecţiune care determină o dezvoltare incompletă a creierului, precum şi dimensiuni reduse ale capului bebeluşului.
Numărul de microcefalii la nou-născuţi semnalat în Brazilia a crescut enorm, ajungând de la 167 de cazuri în 2014, la aproximativ 3.900 până în prezent. Prin urmare, guvernele mai multor state au recomandat cuplurilor să evite sarcinile în următoarele luni, printre care Columbia, Ecuador, Jamaica, dar şi Statele Unite ale Americii. Cea mai drastică recomandare a fost făcută de Guvernul din Salvador, care a sfătuit femeile să nu rămână însărcinate în următorii doi ani.


5. Ca mijloc de protecție împotriva înţepăturilor de țânțari se recomandă purtarea unor haine largi, care să alunge insectele şi folosirea spray-urilor care alungă insectele.


Sfaturi pentru europenii care plănuiesc să călătorească în zonele afectate


Deşi nu a fost semnalat niciun caz de infectare cu virusul Zika, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a publicat în cel mai recent raport o listă de sfaturi pentru persoanele care vor ajunge în perioada următoare în zonele afectate de epidemie.

  • Călătorii sunt sfătuiţi să poarte haine largi care să nu permită ţânţarilor să îi înţepe.
  • Oamenii care au probleme cu sistemul imunitar sau au boli cronice ar trebui să consulte medicul înainte de călătorie.
  • Femeile însărcinate sau care plănuiesc să rămână însărcinate trebuie să evite, pe cât posibil aceste deplasări.
  • Se recomandă utilizarea loţiunilor de protecţie împotriva ţânţarilor.
  • Dacă cei care s-au întors din zonele afectate prezintă într-un interval de trei săptămâni simptomele infecţiei cu Zika, ei trebuie să meargă la medic.
  • Femeile care erau însărcinate în perioada în care au călătorit în zonele afectate ar trebui să le spună medicilor acest fapt.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • israelian pe 29 Ian 2016, 13:09
    VIRUS-VIRUSURI

    virus la plural ....virusuri și nu viruși....fus-fusuri,Ioana!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod