Rezultatele șocante ale unui studiu: Inhalăm, în casă, peste 7000 de particule de microplastic în fiecare zi, de pe haine, jucării și mobilier

Particulele de microplastic sunt atât de răspândite încât inhalăm până la 7000 de particule în fiecare zi numai din casă, potrivit unui nou studiu.
Totalul este de 100 de ori mai mare decât se credea, ceea ce înseamnă că această nouă amenințare asupra sănătății poate fi situată pe același nivel cu fumatul sau azbestul, un material de construcție interzis, sunt de părere experții citați de Daily Mail.

Studiul este unul inovator datorită faptului că s-a folosit un echipament deosebit de sensibil la particulele foarte mici, de până la zece microni, cât o zecime din grosimea unui fir de păr.

Cea mai mare concentrație s-a descoperit în camera unei fetițe de zece ani, pentru că așternuturile de pat, covorul și jucăriile de pluș erau toate realizate din materiale sintetice.
Acest lucru poate indica faptul că cei mici sunt cel mai expuși la pericolele inhalării de microplastic, fiind înconjurați de jucării din pluș și plastic, precum și pături sau haine din materiale sintetice moi.

Profesorul Anoop Chauhan, specialist în probleme respiratorii la Spitalul din Portsmouth a declarat că microplasticul este periculos pentru că nu se descompune.

„Existența acestor particule în corp provoacă stres la nivelul organismului și schimbări de metabolism, afectează imunitatea, care este capacitatea corpului de lupta împotriva infecțiilor, afectează capacitatea reproductivă și are potențialul de fi carcinogen - cauzând apariția cancerului”, a declarat medicul.

Dr.
Fay Couceiro, expert în poluarea din mediu și coordonatorul studiului, a prelevat probe și din bucătărie și un alt dormitor din locuința fetei.

„Sunt șocată de nivelurile de microplastic ce poate fi inhalat în fiecare zi din locuințele noastre și trebuie să facem ceva în această privință”, a spus specialista.

Cantitățile înregistrate au fost probabil subestimate pentru că măsurătorile au acoperit o perioadă de 14 ore, nu o zi întreagă, a mai spus cercetătoarea.

Studiile anterioare au descoperit că există microplastic blocat în toate părțile corpului, inclusiv în creier, intestine și chiar și în uter, în timpul sarcinii.

O cercetare desfășurată în Canada în anul 2019 a arătat că ingerăm și inspirăm între 74.000 și 121.000 de particule de microplastic în fiecare an, iar cei care beau apă îmbuteliată adaugă un surplus de alte 90.000 de particule pe an.

Însă poluarea aerului din interior cu microplastic nu a fost studiată atent până acum.

„Până în prezent, cea mai mare parte a cercetărilor s-a axat asupra poluanților din afara locuinței, precum gazele de eșapament, dar așa cum demonstrează această inițiativă, este esențial să ne lărgim aria de cercetare și asupra pericolelor din locuințele noastre”, a declarat medicul Anoop Chauhan.
Acesta a adăugat că microplasticul nu se degradează în organism și poate provoca inflamații la nivel celular, ceea ce duce la apariția unei game variate de afecțiuni, inclusiv cancer.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă