Pericolele la care ne expunem folosind haine second-hand

Magazinele second-hand reprezinta tinta zilnica pentru multe persoane aflate in cautarea unor haine ieftine.
Magazinele second-hand reprezinta tinta zilnica pentru multe persoane aflate in cautarea unor haine ieftine. Numarul magazinelor de acest gen a crescut in ultimul an, mai ales dupa ce s-a renuntat la inceputul anului trecut la legea care interzicea comercializarea lenjeriei intime si a incaltamintei la mana a doua.

Din pacate, de cele mai multe ori, clientii acestor magazine nu sunt suficient de informati asupra a ceea ce cumpara si nici nu cunosc riscurile la care se expun purtand haine la mana a doua. Aceastea, in cele mai multe cazuri, nu sunt dezinfectate corespunzator, comerciantii nerespectand toate normele de igiena care se impun.

Daca produsele nu sunt insotite de documentul care sa certifice ca obiectele de imbracaminte au fost curatate si dezinfectate corespunzator, exista riscul potential de a contacta diverse infectii, cum ar fi micozele sau chiar infectiile parazitare (scabia-raia sau pediculoza-paduchii).


Cum se poate intampla acest lucru?


Daca o persoana care are scabie sau pediculoza probeaza in magazin o haina, atunci exista riscul ca o persoana sanatoasa, care probeaza la randul ei acelasi articol, sa fie contaminata. Aceste infectii sunt insotite de mancarime intensa la nivelul pielii, mai accentuata noaptea sau la caldura in cazul scabiei.
Alte infectii care pot fi contactate la imbracarea hainelor second-hand sunt micozele cu diverse localizari:

  • la nivelul capului – daca este vorba despre o caciula
  • la nivelul mainilor – daca vorbim despre manusi
  • la nivelul picioarelor – in cazul sosetelor sau a pantofilor second-hand
  • la nivelul organelor genitale – cauzate de probarea costumelor de baie sau a lenjeriei intime

Micozele se manifesta sub forma unor zone rosietice care se descuameaza si sunt insotite de senzatie de mancarime.
In anumite cazuri micoza poate afecta si unghiile, care isi schimba culoarea si se ingroasa.

Alte riscuri prezente in cazul utilizarii acestor produse sunt reactiile iritative sau alergice la nivelul pielii cauzate de substantele agresive folosite pentru curatarea si dezinfectia articolelor de imbracaminte. Astfel, in cazul persoanelor atopice, care au o sensibilitate excesiva a pielii si dezvolta frecvent alergii, poate aparea o dermatita de contact limitata strict la nivelul zonelor care au venit in contact cu haina tratata cu o anumita substanta.

Zona respectiva se poate inrosi si poate asocia mancarimi puternice.
Acest risc este anulat prin curatarea produsului inainte de purtare cu un detergent bland, hipoalergenic. Inainte de achizitionare, trebuie verificat daca articolele de imbracaminte sau incaltaminte din magazine sunt insotite de documente care sa certifice ca au fost curatate si dezinfectate de persoane fizice sau juridice specializate in domeniu si denumirea produselor biocide cu care s-au efectuat aceste operatiuni.

Hainele vechi nu mai reprezinta nici un pericol pentru cei care le poarta in conditiile in care cel care le achizitioneaza le mai spala odata. Cat priveste incaltamintea aceasta se poate steriliza la fel ca si jucariile.