Una din trei femei in varsta de peste 50 ani va experimenta cel putin o fractura osteoporotica de-a lungul vietii. Nu vrei sa fii tu, nu-i asa? Afla ce este osteoporoza, cum poate fi tratata, dar, mai ales, cum poate fi prevenita.
Pe scurt, osteoporoza reprezinta scaderea densitatii masei osoase, ceea ce are ca efect slabirea intregului sistem osos si aparitia fracturilor. Este o boala care se manifesta, in special, la varste inaintate, femeile fiind in mod deosebit "victimele" acestei afectiuni.
Sanatatea sistemului osos se cladeste in copilarie.
"Se vorbeste mult despre osteoporoza, pentru ca ea are o particularitate - nu prezinta nici un semn, nu are nici un fel de manifestare pana in clipa in care produce o complicatie, in acest caz fiind vorba despre fractura. Dupa varsta de 50 de ani, fiecare una din trei femei si fiecare unul din cinci barbati vor face, de-a lungul vietii, o fractura osteoporotica.", a declarat Dr. Calin Codreanu, Presedintele Ligii Romane contra Reumatismului, directorul Centrului de Boli Reumatice "Dr. Ion Stoia" - Bucuresti, in cadrul conferintei organizate cu ocazia Zilei Internationale a Osteoporozei, luni, 20 octombrie.
Deoarece pierderea de os se produce treptat si fara dureri, de obicei nu apar simptome care sa indice ca o persoana dezvolta osteoporoza. Acesta este unul din motivele pentru care osteoporoza este adesea numita "epidemia silentioasa".
Primul semn de osteoporoza este aparitia unei fracturi. In unele cazuri, dar nu in toate, spatele incovoiat si pierderea in inaltime pot fi singurele semne vizibile ca o persoana sufera de osteoporoza si are deja, probabil, fracturi vertebrale.
Factorii de risc ce nu pot fi modificati sunt varsta, sexul feminin, istoricul familial, fracturi anterioare, rasa/etnia (caucazienii fiind predispusi la aparitia acestei afectiuni), menopauza etc. Dar exista si factori ce pot fi modificati, precum consumul exagerat de alcool, fumatul, indicele de masa corporala redus, nutritie deficitara, deficit de vitamina D, tulburari de alimentatie, sedentarism sau aport alimentar redus de calciu.