Infertilitatea masculină: Cum se depistează şi care sunt cauzele?

În aproximativ 50% din cuplurile ce întâmpină dificultăţi în conceperea unui copil, bărbatul este cel afectat de aceste probleme.

Investigaţia standard pentru evaluarea partenerului masculin este spermograma, ce asigură o analiză a lichidului seminal, concentraţia şi motilitatea spermatozoizilor, cât şi aspectele de morfologie ale acestora. În funcţie de rezultate, se pot recomanda teste suplimentare, precum spermocultură, biochimia spermei, cultura secreţiei uretrală, analiza urinei pentru a investiga ejacularea retrogradă ori teste genetice.

Care sunt cauzele infertilităţii masculine?


1. O cauză importantă a infertilităţii masculine, dar nu singura, este varicocelul, reprezentat de vasele dilatate de pe scrot, care pot duce la reducerea numărului şi calităţii spermatozoizilor.
Alte cauze pot fi:

2. Infecţii cu transmitere sexuală cum ar fi cele produse de Chlamydia, Mycoplasma, gonoreea, inflamatia prostatei sau a testiculelor.

3. Antecedente de oreion cu afectare testiculară ( orhită urliană).

4. Blocaje în conductele ce transportă sperma - unii bărbaţi prezintă blocaje în partea epididimului sau canalelor deferente. Persoanele cu fibroză chistică sau alte probleme ereditare se pot naşte chiar şi fără canalele deferente (CAVD).

5.
Dezechilibre hormonale - tulburările testiculare se pot asocia afectării altor sisteme hormonale cum ar fi hipotalamusul, glanda pituitară, tiroidă şi glandele suprarenale. Testosteronul scăzut împreună cu alte probleme hormonale stau la baza cazurilor de infertilitate masculină.

6. Anumite medicamente - terapia cu testosteron, utilizarea steroizilor pe termen lung, anumite medicamente antifungice.

7. Defecte cromozomiale - acestea pot fi moştenite, cum ar fi sindromul Klinefelter, în care, un bărbat se naşte cu un cromozom Y şi doi cromozomi X (în loc de un cromozom X şi un cromozom Y).

8.
Tumori testiculare - care pot fi depistate cu ocazia investigării infertilităţii.

9. De asemenea, factorii de mediu, cum ar fi chimicalele industriale, expunerea la metalele grele, radiaţiile, precum şi consumul de droguri, fumatul, alcoolul, stresul, masă corporală influenţează fertilitatea masculină.