Incontinenta urinara si dieta

Acorda putina atentie alimentatiei si vei reusi sa scapi de simptomele suparatoare! Medicii au identificat cateva alimente care inrautatesc simptomele incontinentei urinare.

Acorda putina atentie alimentatiei si vei reusi sa scapi de simptomele suparatoare! Medicii au identificat cateva alimente care inrautatesc simptomele incontinentei urinare.

 

 

"Uitam adesea ca alimentele pe care le consumam ne pot cauza numeroase probleme. Evitarea unor produse care pot irita vezica urinara, cresterea consumului de fibre si controlul lichidelor pe care le consumi constituie cateva dintre modalitatile prin care iti pot ajuta vezica hiperactiva", explica pentru publicatia online EveryDayHealth medicul urolog Jean Fourcroy de la cel mai renumit spital militar american, Walter Reed Army Medical Center.

 

 

 

 

Ce alimente trebuie sa eviti?

 

  • bauturile cu cofeina;
  • alcoolul;
  • mancarurile picante;
  • citricele;
  • bauturile carbogazoase;
  • produsele lactate;
  • zaharul si mierea de albine;
  • indulcitorii artificiali;
  • tutunul.


Specialistii sustin ca toate aceste alimente contin substante iritante care odata colectate in interiorul vezicii urinare pot cauza spasme musculare si nevoia urgenta de a urina. De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca alcoolul si cafeina sunt diuretice, ceea ce inseamna ca rinichii tai vor produce mai multa urina.

Chiar si o cantitate moderata de alcool, cafea, ceai sau suc poate sa intensifice necesitatea de a urina, deoarece cantitatea de urina depaseste cu mult capacitatea vezicii urinare.

 

 

Ce alimente poti sa consumi?


Trebuie sa tii cont de alimentele care iti inrautatesc simptomele si sa faci cateva schimbari elementare in regimul alimentar. Alimentele de incredere in aceasta situatie si care iti vor alina simptomele sunt: cerealele, legumele, verdeturile si fructele (in afara citricelor). Poti sa consumi sucuri proaspat stoarse de mar, struguri, cirese sau afine. Si nu uita de apa care este esentiala pentru hidratarea organismului. Este indicat sa consumi 6 - 8 pahare de lichide in fiecare zi, in caz contrar urina devine mai concentrata, iritand vezica urinara.

Foarte important! Consuma lichidele fractionate in cantitati mici intre mese, evitandu-le cu cateva ore inainte de somn.

 

 

Ce este incontinenta urinara si cum apare ea?


"Incontinenta urinara este definita ca orice pierdere involuntara de urina. Este generata de anumite conditii si este foarte greu de suportat.

Avand o incidenta atat de mare a devenit o problema de sanatate publica", ne spune Prof. Dr. Ioanel Sinescu, presedintele Asociatiei Romane de Urologie. Printre factorii de risc se numara: sarcina si nasterea; varsta inaintata (menopauza la femei); obezitatea; constipatia; tulburarile respiratorii; tulburarile neurologice; efortul cronic si patologia locala (operatii, radioterapie).

Pierderea de urina poata sa apara la efort (tuse, stranut, ras sau ridicarea de greutati) si este frecvent intalnita la femeile care au nascut sau sunt la menopauza, iar la barbati dupa tratamentele chirurgicale necesare pentru bolile prostatei. O alta forma a incontinentei urinare, care este a doua ca frecventa se refera la nevoia imperioasa de a urina inainte ca persoana respectiva sa reuseasca sa ajunga la toaleta.
Ea poate sa apara atat in timpul unui efort fizic, cat si in repaus.

 

 

Ce investigatii sunt necesare pentru a pune diagnosticul?


Odata ajuns la medic pentru probleme urinare, nu trebuie sa te jenezi de ele si sa vorbesti deschis despre simptomele cu care te confrunti. Medicul urolog iti poate recomanda un set de analize pe baza carora sa puna diagnosticul de incontinenta urinara. "Investigatiile care trebuie efectuate cuprind examinari clinice (ginecologic, urologic), examinari imagistice (ecografii), examinari electrofiziologice si examinari urodinamice (pentru cazurile complexe care au nevoie de un tratament chirurgical)", explica dr. Calin Chibelean, medic primar urolog. Numai in urma unui diagnostic pus corect, medicul poate sa stabileasca tratamentul potrivit pentru afectiunea ta.