Poveştile lor de viaţă sunt de-a dreptul terifiante. Toate aceste femei au spus că au trecut prin iad şi că viaţa lor a fost un adevărat chin până când au învins anorexia.
Tulburările de alimentaţie, cum ar fi bulimia şi anorexia, afectează tot mai multe fete de la vârste foarte fragede. Persoanele care suferă de bulimie, mănâncă o cantitate mare de alimente, după care îşi provoacă voma pentru a-şi păstra greutatea. Spre deosebire de acestea, persoanele care suferă de anorexie mănâncă foarte puţin, fac exerciţii fizice epuizante şi au o frică permanentă că ar putea să se îngraşe, având o imagine total distorsionată asupra propriului corp. Chiar şi atunci când sunt exagerat de slabe, persoanele anorexice se percep ca fiind supraponderale, ducând o permanentă luptă cu kilogramele şi caloriile. Factorul declanşator al bolii variază de la o persoană la alta, însă toţi anorexicii reacţionează la factorii interni şi externi, precum stresul, anxietatea, tristeţea sau senzaţia de pierdere a controlului asupra propriei vieţi.
Aceste poveşti de viaţă cu femei care au reuşit să depăşească această boală şi să înveţe din nou să-şi iubească corpul sunt emoţionante, iar fotografiile cu modul în care arătau înainte şi după anorexie sunt foarte şocante în majoritatea cazurilor. Dar, pot să fie o adevărată inspiraţie şi un sprijin pentru tinerele din întreaga lume care luptă cu această boală cruntă. Cu ajutor specializat şi sprijinul celor dragi se poate învinge anorexia! Este un drum lung şi greu, însă nu imposibil, după cum demonstrează aceste femei curajoase din întreaga lume.
Foto: boredpanda.com