În fotografia de mai sus, gemenele din poză au avut acelaşi obicei, însă cea din stânga şi-a prelungit viciul cu 17 ani, spre deosebire de sora sa din dreapta care a renunţat mai devreme la ţigări.
Ridurile de la ochi şi de la gură sunt mult mai accentuate în cazul geamănului care a fumat, iar pielea feţei şi-a pierdut elasticitatea, astfel că este mult mai lăsată.
Ţigările grăbesc apariţia prematură a ridurilor, lucru ce poate deveni vizibil după numai 10 ani de fumat, avertizează medicul dermatolog Andra Cristea.
Ţigările conţin peste 4000 de substanţe toxice, iar multe dintre acestea sunt absorbite direct în sistemul circulator şi sunt conduse de sânge în structura pielii. Astfel, pielea îşi pierde fermitatea şi elasticitatea, deoarece producţia de colagen şi elastină este afectată.
"Pielea fumătorului se impregnează cu fum care schimbă culoarea suprafeţei cutanate. Pielea devine ternă, cafenie, pătată şi cu zone uscate. De asemenea, obiceiul fumatului îmbătrâneşte prematur tenul, accentuează atât ridurile de expresie, mai ales cele din jurul gurii, cât şi pe cele fine de pe obraji sau din jurul ochilor. Dinţii se îngălbenesc, la fel şi degetele între care este ţinută ţigara. Prin urmare, fumatul îmbolnăveşte şi urâţeşte deopotrivă", a declarat Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog la Dermastyle.
Vezi mai jos fotografiile şi diferenţele care se văd cu ochiul liber! Pozele din stânga arată persoanele fumătoare, iar în dreapta sunt cele nefumătoare.
Foto credit: Huffington Post
Femeia din stânga este fumătoare, în timp ce sora ei din dreapta nu a fumat niciodată
Femeia din stânga fumează de 29 de ani, în vreme ce sora sa geamănă din dreapta nu a fumat niciodată.
Femeia din stânga a fumat 14 ani câte o jumătate de pachet de ţigări pe zi, iar sora sa geamănă din dreapta nu a fumat niciodată.