Epidemia de gripă a lovit România! Spitalele sunt pline. Vaccinul te apără!

Numărul virozelor respiratorii este în creştere. Statisticile oficiale arată că numărul persoanelor afectate creşte de la o săptămână la alta. Cum să te protejezi?

Ce este gripa şi care sunt simptomele alarmante?


Gripa este o infecţie virală care se răspândeşte de la o persoană la alta, în principal atunci când oamenii infectaţi tuşesc sau strănută, ori prin contact direct sau indirect cu secreţiile respiratorii ale persoanelor infectate care se află pe mâinile acestora sau pe suprafeţele contaminate. Persoanele bolnave de gripă au unul sau mai multe dintre următoarele simptome: febră, tuse, dureri în gât, dureri musculare, dureri de cap, frisoane şi oboseală.

Simptomele infecţiei cu virusul gripei seamănă cu alte infecţii virale respiratorii. Gripa este mai severă decât răceala, care este produsă de alte virusuri respiratorii şi nu de virusul gripal.

La cazurile necomplicate de gripă simptomele se rezolvă spontan în 7 zile de la debut.

Îmbolnăvirile severe şi complicaţiile apar mai frecvent în anumite grupuri la risc: acestea includ persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cei cu afecţiuni medicale cronice precum diabetul, deficitul imunitar, afecţiunile cronice respiratorii, afecţiunile cronice cardiovasculare, obezitatea. De asemenea există un risc crescut pentru copiii la vârstele fragede şi pentru femeile gravide.
Ocazional pot apare forme severe de gripă la persoane sănătoase care nu fac parte din aceste grupe la risc.