În cadrul campaniei au avut loc evenimente locale desfăşurate în fiecare dintre cele 6 oraşe, în care trecătorii au fost puşi în situaţia de a ajuta un „bolnav de Parkinson“ cu semne evidente de boală. Astfel mai multe filmări realizate în perioada aglomerată dinaintea Paștelui, în centre comerciale din cele 6 orașe, arată că dintre cei aproape 5.000 de români expuşi mesajelor campaniei, doar 5% au întins o mână de ajutor, în timp ce aproape 6% au ignorat cu desăvârşire problemele bolnavului. O majoritate covârşitoare, de aproape 90% dintre trecători, a privit indiferentă situaţia şi a ales să îşi continue rutina zilnică.
„Povara bolii pentru un pacient cu boala Parkinson este de multe ori foarte grea. Pe lângă problemele de sănătate create de această afecţiune cronică neurodegenerativă, acesta trebuie să înfrunte zi de zi discriminarea și indiferența celor din jur. Barometrul compasiunii românilor pentru bolnavii de Parkinson este de fapt o «radiografie»bazată pe cifre şi imagini concrete a realităţii sociale cu care se confruntă bolnavii zi de zi. Asociaţiade Luptă împotriva Bolii Parkinson a organizat această serie de evenimente pentru a trage un semnal de alarmă la nivelul întregii societăţi”, spune Dan Raican, Președintele Asociaţiei de Luptă împotriva Bolii Parkinsonşi bolnav de Parkinson de peste 15 ani.
Principalele motive pentru care majoritatea persoanelor a ignorat bolnavul de Parkinson au fost lipsa de informare cu privire la gravitatea acestei boli şi confundarea simptomatologiei cu starea de ebrietate.
“Boala Parkinson constituie unul dintre domeniile din neurologie care în ultimii 20 ani au înregistrat o dezvoltare în cunoaştere fără precedent. Prin consecinţele pe care le are asupra stării de sănătate generale a pacienţilor, asupra vieţii cotidiene a acestora, dar şi prin impactul asupra familiilor, boala Parkinson reprezintă o prioritate pentru societate şi sistemul medical, în încercarea de a îmbunătăţi calitatea vieţii acestor pacienţi şi a-i reinsera în societate”, declară Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, Preşedinte de Onoare al Societăţii de Neurologie din România.
Tremorul necontrolabil, rigiditatea musculară şi bradikinezia, pierderea echilibrului şi a coordonării sunt principalele simptome motorii ale bolii Parkinson. Alături de acestea, simptome cognitive precum: afectarea memoriei şi a atenţiei, dar şi vegetative: energie scăzută, oboseală, tulburări de somn sunt semne ale apariţiei bolii Parkinson. Afectarea mobilităţii, limitarea socializării, dar şi impactul pe care îl are asupra familiei scad calitatea vieţii pacientului.
Dintre toate cele 6 oraşe participante în campanie, capitala s-a dovedit a fi cea mai empatică: peste 7% dintre trecători s-au oprit să ajute, în timp ce doar 2% au ignorat complet suferinţele bolnavului de Parkinson. La polul opus, ieşenii s-au dovedit cei mai nepăsători, peste 20% dintre persoane fiind absolut indiferente.
Campania s-a desfăşurat în perioada 8-16 aprilie 2015 şi a inclus 6 centre comerciale importante din cele 6 oraşe. Un actor a simulat simptomele bolii Parkinson, ajungând în situatii dificile, în care avea nevoie de ajutor, testând astfel empatia trecătorilor. Peste 60 de voluntari au fost parte din campanie şi au răspândit mesajele din Grădina cu Speranţe.
Analizând fiecare oraş în parte, rezultatele sunt următoarele:
• Bucureşti: peste 1200 de persoane expuse mesajelor campaniei, din care 7% au întins o mână de ajutor, 2% au ignorat bolnavul, iar 91% au fost indiferenţi
• Cluj: din peste 1000 de persoane expuse mesajelor campaniei, aproape 5% au ajutat bolnavul, 1% au ignorat problema, iar 96% au fost indiferenţi
• Iaşi: peste 1000 de persoane au fost implicate în campanie, dintre care mai puţin de 5% au ajutat, 20% au ignorat problema, iar restul de 75% au fost indiferenţi
• La Timişoara au fost aproximativ 800 de persoane expuse mesajelor campaniei, sub 5% au ajutat, aproximativ 2% au ignorat, iar 93% au fost indiferenţi
• Pentru Oradea şi Târgu-Mureş situaţia a fost similară: aproximativ 500 de persoane în fiecare oraş, din care 5% au ajutat, aproape 3% au ignorat, iar restul de 92% au fost indiferenţi.
Grădina cu Speranţe este o campanie iniţiată de Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson în parteneriat cu Societatea Română de Neurologie şi Abbvie Romania, pentru marcarea lunii de conştientizare pentru boala Parkinson.
Susţinătorii campaniei Barometrul compasiunii românilor pentru bolnavii de Parkinsonau fost: AFI Palace Cotroceni, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj, Palas Mall Iaşi, Promenada Târgu-Mureş şi Oradea Shopping City.
Despre boala Parkinson
Boala Parkinson este cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă. În acest moment este estimat la nivel naţional un număr de peste 72.000 pacienţi diagnosticaţi cu acestă boală.
Boala Parkinson este o boală degenerativă cauzată de distrugerea progresivă a neuronilor care produc dopamina (substanţa neurotransmiţătoare responsabilă de capacitatea organismului de a-şi controla mişcările). În boala Parkinson, se consideră că simptomele devin manifeste atunci când nivelul dopaminei din creier scade cu mai mult de 50% faţă de valorile normale.
Mergi la medicul neurolog când observi primele simptome!
Cel mai adesea primele simptome al bolii Parkinson apar în intervalul de vârstă 50 -70 de ani. În ultimii ani s-a observat o scădere a vârstei la care este diagnosticată, una din 20 de persoane prezentând simptome în jurul vârstei de 40 de ani.
Posteaza comentariu