Descoperire spectaculoasă: În zece ani, diabetul de tip 2 nu va mai exista

Persoanele care au o anumită mutaţie genetică sunt protejate de această boală, iar cercetătorii vor să facă un medicament care să imite acest efect
Un studiu recent apărut în publicaţia Nature Genetics şi citat de The New York Times vorbeşte despre o mutaţie genetică destul de rară, care ar proteja chiar şi persoanele supraponderale de diabetul zaharat de tip 2.

Se pare că această mutaţie a fost descoperită în urma unor teste genetice efectuate pe un eşantion de 150.000 de persoane şi ar avea rolul de a împiedica dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2.

Persoanele care au această mutaţie genetică sunt protejate de diabetul zaharat de tip 2, în sensul că pancreasul produce mai multă insulină şi astfel au un nivel scăzut al glicemiei în sânge toată viaţa lor. Acest efect apare indiferent de greutatea corporală a persoanei, astfel că cercetătorii au constatat că şi persoanele supraponderale sunt protejate de diabetul de tip 2.



Medicamentul care acţionează identic cu această mutaţie


Compania farmaceutică Pfizer în asociere cu Amgen s-au hotărât să dezvolte un medicament care să aibă un efect asemănător cu cel dat de mutaţia genetică. Însă, vicepreşedintele Pfizer, Timothy Rolph susţine că este nevoie de mai mult de 10 ani pentru ca acest tratament să fie disponibil.

Este o decoperire spectaculoasă, susţin specialiştii, deoarece este pentru prima dată când o mutaţie care distruge o genă se dovedeşte a avea un efect benefic. Iar dacă se va dezvolta un medicament care să imite acest efect atunci acesta va avea un impact puternic asupra acestei boli.


Diferenţa dintre diabetul zaharat de tip 1 şi 2


Diabetul de tip 1 se caracterizează prin lipsa secreţiei de insulină. Astfel, persoanele afectate trebuie să fie tratate cu insulină pentru a supravieţui.
Diabetul zaharat de tip 2 este o boală progresivă, care în timp ajunge să fie tratată cu insulină.
Organismul produce prea puţină insulină sau nu o poate folosi corect. Diabetul zaharat de tip 2 este cea mai frecventă formă de diabet, fiind întâlnită în aproximativ 90-95% dintre cazuri.

Iată care sunt simptomele îngrijorătoare

1. Oboseala permanentă şi stare de slăbiciune care persistă
2. Senzaţia de sete excesivă
3. Urinări frecvente
4. Vedere înceţosată
5. Răni care se vindecă foarte greu
6. Scădere inexplicabilă în greutate
7. Senzaţie de amorţeală la mâini şi picioare
8. Senzaţie de foame excesivă
9. Infecţii repetate la nivelul pielii, gingiilor sau vezicii urinare.


Când trebuie să-ţi verifici glicemia?


Pentru o monitorizare optimă a tratamentului în diabet, ghidurile internaţionale recomandă ca pacienţii să îşi măsoare nivelurile glicemiei de 7 ori pe zi, înainte şi după masă. Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Prof.
dr. Radu Lichiardopol spune că valorile normale ale glicemiei stabilite de Asociaţia Europeană de Studiu a Diabetului (EASD) se încadrează între 73 - 110 mg/dl pe nemâncate, iar valoarea anormală a glicemiei este peste 126 mg/dl, tot pe nemâncate.  


O persoană din zece suferă de diabet în România anului 2013


În România, numărul persoanelor care suferă de diabet creşte tot mai mult de la un an la altul. Conform unui studiu preliminar efectuat în luna mai 2013 de către Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, numărul diabeticilor din ţară a crescut cu 30% în ultimii doi ani, iar majoritatea celor care suferă de această afecţiune au peste 45 de ani.

Federaţia Internaţională de Diabet estimează ca aproximativ 1,5 milioane de români suferă de această boală, iar circa 115.000 dintre ei urmează deja insulinoterapia.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod