De ce și cum ar trebui să faci detoxifiere de zahăr pentru o lună

Dacă ai luat în considerare curele de detoxifiere pentru a pierde în greutate sau pentru a-ți îmbunătăți starea generală de sănătate, probabil că știi deja că tăierea drastică a alimentelor din dieta ta nu este eficientă ca o abordare a stilului de viață pe termen lung pentru o alimentație sănătoasă.
De fapt, detoxifierea strictă poate provoca probleme precum oboseală, amețeli și o scădere a nivelului de zahăr din sânge. Dar există un anumit tip de detoxifiere sustenabilă potrivit experților. O cură de detoxifiere de zahăr te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus, să îți îmbunătățești starea generală de sănătate și să ai o piele mai radiantă. Iată cum să faci o detoxifiere de zahăr!

Ce presupune o cură de detoxifiere de zahăr?


Zahărul te îngrașă, urâțește și îmbătrânește. Zahărul îi face pe oameni supraponderali, dar este și o cauză principală a bolilor de inimă, afectează pielea și duce la îmbătrânirea prematură. Însă suntem dependenți de zahăr. Atunci când mâncăm zahăr, ne simțim bine, iar când efectul său dispare, vrem mai mult. În plus, cercetările sugerează că zahărul induce pofte și recompense care sunt similare în ceea ce privește magnitudinea cu cele induse de dependența de droguri.
Una dintre cele mai mari preocupări este cantitatea de zaharuri adăugată în dieta noastră. Deși o înghețată este o sursă evidentă de zahăr, alte alimente nu au neapărat un gust dulce, cum ar fi sosurile pentru salată și pâinea. Oamenii nu își dau seama că alimentele aparent sănătoase conțin zahăr și ajung să mănânce mai mult zahăr decât și-au propus.

Vestea bună este că, deși nu ești mare fan zahăr, prin eliminarea zahărului din dieta ta, poți pierde rapid kilogramele nedorite, te simți mai bine și ai un aspect mai radiant. Studiile au arătat că în momentul în care copiii obezi elimină zaharurile din dieta lor timp de doar nouă zile, fiecare aspect al sănătății metabolice se îmbunătățește.

Cum să faci detoxifiere de zahăr?


Renunțarea completă la zahăr este cea care funcționează cel mai bine, cel puțin la început. Este ineficient să le ceri oamenilor să mănânce mai puțin dintr-un lucru care provoacă dependență. Nu îi poți cere unui alcoolic să bea doar două beri.
Iar atunci când renunți complet la zahăr, începi să guști zaharurile naturale din fructe, legume și lactate.  

În primele trei zile ale acestei detoxifieri, nu sunt recomandate zaharurile adăugate, dar nici cele din fructe și legume amidonice (porumb, mazăre, cartofi dulci, dovleac), lactate, cereale și alcool. În principiu, trebuie să consumi proteine, legume și grăsimi sănătoase. De exemplu, micul dejun poate include trei ouă, masa de prânz poate include carne de pasăre, pește sau tofu și o salată verde, iar cina este o versiune mai mare a prânzului, deși legumele la aburi, cum ar fi spanacul sau broccoliul, pot înlocui salata cu ușurință. Gustările includ nuci și felii de ardei cu humus. Băuturile includ apă, ceai fără zahăr și cafea neagră.

Deși nu contribuie cu calorii, nici îndulcitorii artificiali nu sunt permiși. Consumul de îndulcitori artificiali te fac să depozitezi mai multă grăsime și la supraalimentare pentru a compensa creșterea stocării energiei. Odată ce primele trei zile de detoxifiere de zahăr sunt finalizate, poți adăuga un măr în dieta ta.
În a patra zi, mărul va avea gust de bomboane. Ceapa va fi dulce, migdalele vor fi dulci. Odată ce renunți la zahăr, începi să simți zaharurile naturale din nou. Începând cu cea de-a patra zi, poți adăuga câte un măr și un produs lactat în fiecare zi. Produsele lactate, cum ar fi iaurtul și brânza, ar trebui să fie lipsite de zahăr. Grăsimile, fibrele și proteinele încetinesc absorbția zahărului, așa că scoaterea grăsimilor din lapte va face organismul să absoarbă mai repede zahărul. Poți adăuga și legume cu un conținut mai ridicat de zahăr, cum ar fi morcovii, precum și o porție de biscuiți bogați în fibre. Pot fi adăugate și trei pahare cu vin roșu în acea primă săptămână.

În cea de-a doua săptămână, poți adăuga o porție de fructe de pădure bogate în antioxidanți și o cantitate suplimentară de produse lactate. De asemenea, poți adăuga iar legumele cu amidon.

În săptămâna trei, poți adăuga cereale, cum ar fi orzul, quinoa și fulgii de ovăz, dar și mai multe fructe, inclusiv struguri și clementine.
De asemenea, poți adăuga încă un pahar cu vin roșu în timpul săptămânii și o pătrățică de ciocolată neagră în fiecare zi.

Săptămâna a patra este cea în care te poți bucura de pâine și orez, pe lângă biscuiți. Vinul ajunge până la cinci pahare pe săptămână. Poți mânca un senviș în săptămâna a patra, ceea ce face lucrurile mai ușoare. Săptămâna a patra definește întreținerea planului, deși sunt permise indulgențe intenționate, cum ar fi înghețata sau o felie de tort la o aniversare. Datorită faptului că dependența a dispărut, o înghețată nu te va trimite înapoi la probleme. În plus, ai voie orice fruct după ce închei cele 31 de zile de detoxifiere de zahăr.
iulia-mirica