De ce a crescut numărul de atacuri de cord în rândul femeilor tinere

Proporția ratelor de spitalizare asociate atacurilor de cord pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 35 și 54 de ani a crescut de la 21% la 31% în ultimele două decenii, iar medicii sunt îngrijorați. Însă de ce a crescut numărul de atacuri de cord în rândul femeilor tinere?

Care este motivul pentru care a crescut numărul de atacuri de cord în rândul femeilor tinere?


În ultimii 40 de ani, doctorii și-au îmbunătățit metodele de tratare a bolilor de inimă. În anii '60, nu era neobișnuit ca adulții să moară sau să fie grav afectați de atacurile de cord în jurul vârstei de 50-60 de ani. Deși bolile de inimă continuă să omoare mulți ani în fiecare an, nu mai reprezintă o condamnare garantată la moarte, datorită medicamentelor mai bune, a tehnicilor chirurgicale îmbunătățite și a unei înțelegeri mai bune a bolii. Per ansamblu, societatea a devenit mai bună la prevenirea bolilor de inimă. Însă nu toată lumea beneficiază în mod egal de aceste îmbunătățiri.

Un nou studiu arată o tendință îngrijorătoare în rândul tinerilor, în special în rândul femeilor tinere.
Când cercetătorii au analizat ratele de spitalizare pentru atacurile de cord în perioada 1995-2014, au constatat că numărul acestora a crescut constant în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 35 și 54 de ani. Mai exact, ratele de spitalizare au rămas relativ stabile în cazul bărbaților din această grupă de vârstă, dar au crescut cu 21%-31% pentru femei.

Constatările, publicate în publicația Circulation, nu sunt primele care sugerează că femeile tinere au rămas în urmă când vine vorba de progresele în tratamentul boilor de inimă și în prevenirea acestora. Iar medicii încearcă să își dea seama de ce.

Oamenii de știință nu pot spune cu siguranță ce a provocat o creștere a bolilor de inimă în rândul femeilor tinere, dar au câteva bănuieli.
Studiul a constatat că nu numai ratele de spitalizare pentru atacurile de cord au crescut, ci și cazurile de diabet și hipertensiune. Femeile tinere care au participat la studiu au fost în proporție mai mare de origine afro-americană decât bărbații, sugerând că bolile de inimă sunt mai des întâlnite în cazul femeilor afro-americane.

Studiul nu a analizat indicele de masă corporală al pacienților, dar hipertensiunea și diabetul tind să fie asociate cu obezitatea. Iar femeile sunt supuse unor rate mai mari de obezitate decât bărbații. 

O altă constatare interesată a fost cea conform căreia femeile tinere au fost tratate într-un procent mai mic pentru afecțiuni precum hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat sau accidentele vasculare cerebrale.
Iar acest lucru sugerează că femeile nu sunt tratate în mod corespunzător pentru factorii de risc ai bolilor de inimă. Prevenția poate să scadă riscul în rândul acestei grupe de vârstă. 

O altă provocare este că femeile tind să experimenteze atacul de cord diferit decât bărbații, așa că doctorii acestora s-ar putea nici măcar să nu își dea seama, iar tratamentul să nu fie unul adecvat.

În mod tradițional, un atac de cord este descris ca o presiune enormă pe piept și o cădere bruscă din picioare. Dar atacurile de cord sunt rareori atât de dramatice, mai ales în cazul femeilor. Femeile au un risc mai mare de a raporta dureri de spate, greață, transpirații, amețeală decât dureri în piept.
Atunci când femeile au aceste simptome, realitatea tristă este că sistemul de sănătate nu se gândește mai întâi la un infarct miocardic. De multe ori, femeilor li se spune că este vorba despre anxietate sau despre refluxul gastro-esofagian sau chiar despre alte probleme, deoarece medicii nu își dau seama că ar trebui să ia în calcul și problemele cardiace. Iar riscul general al bolilor de inimă crește semnificativ după menopauză.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod