Cum se manifestă hernia de disc

Una dintre principalele cauze ale durerilor puternice de spate poate să fie hernia de disc. Descoperă cum se manifestă hernia de disc și ce trebuie să faci!
Hernia de disc apare atunci când e vorba despre o ”deplasare” a unui disc intervertebral, determinată de presiunile asupra coloanei vertebrale, cum ar fi efortul fizic intens sau traumele. Această problemă poate cauza dureri de spate. 

Potrivit dr. Mihaela Parnia, medic specialist în medicină fizică și reabilitare, în astfel de cazul este afectat nervul sciatic. ”Durerile sunt puternice la nivelul părții inferioare a spatelui, feselor și membrelor inferioare. În faza acută, se recomandă repaos total la pat și medicație conform sfatului medicului, iar în recuperare, ședințe regulate de fizioterapie și evitarea efortului, dar toate acestea după un examen RMN”, explică specialistul în recuperare medicală de la Bio Ortoclinic.

Cel mai important lucru este că aceste probleme care pot să apară la nivelul spatelui să fie diagnosticate de un medic specialist și să urmezi un tratament la recomandarea lui. Dacă simți că durerea se acutizează trebuie să consulți un specialist. 


Hernia de disc netratată poate cauza probleme la nivelul altor organe


Potrivit specialiștilor în ortopedie, durerile de cap și de gât, unele alergii, problemele care apar la nivelul ficatului, a inimii sau a rinichilor pot fi cauzate de hernia de disc netratată. 

”Orice mică modificare apărută la nivelul vertebrelor sau discurilor intervertebrale, dar mai ales leziunile importante care apar în cazul herniei de disc, pot cauza iritații ale sistemului, cu efect direct asupra structurilor corespondente, organelor și funcțiilor din zona respectivă. Așa se explică faptul că, de foarte multe ori, tratamentul aplicat zonelor dureroase este ineficient și durerile continuă până când este remediată problema de bază, apărută la nivelul coloanei vertebrale.
De multe ori oamenii nu se gândesc să-și verifice coloana vertebrală și să trateze leziunile apărute la nivelul acesteia, pentru că nu acolo îi doare”,
subliniază dr. Ahmad Rawachdeh, ortoped în cadrul Bio Ortoclinic, din București.

De asemenea, dacă simți slăbiciune în brațe când vrei să ridici un obiect sau senzație de furnicături/amorțeală la nivelul picioarelor este foarte posibil sp suferi de hernie de disc. În funcție de zona vertebrală în care se instalează și de rădăcinile nervoase pe care le afectează - lombară, cervicală sau toracică -  hernia de disc poate produce diferite simptome, inclusiv durere radiantă.


Cum se manifestă hernia de disc?


- durere iradiantă în lungul coapsei și a gambei;
- slăbiciune la ridicarea pe călcâi, vârfuri sau la ridicarea degetelor piciorului;
- amorțeală și durere pe fața laterală a gambei, fața dorsală a piciorului și la nivelul degetului mare;
- durere radiantă în talpa piciorului și exteriorul piciorului;
- slăbiciune apărută la nivelul bicepșilor sau tricepșilor, la mușchii extensori de la încheietura mâinii, durere, amorțeală și furnicături care pot radia spre degetul mare al mâinii;
- slăbiciune la prinderea unui obiect cu mâna.


Dacă ai hernie de disc trebuie să te operezi! Fals


De obicei, intervenția chirurgicală trebuie să fie ultima dintre variantele de tratament, susține specialistul, de aceea medicul va știi cel mai bine cum să abordeze problema în cazul tău și să îți recomande un tratament și câteva lucruri general valabile pe care trebuie să le respecți. 

”Chirurgia este rezervată doar în caz de deficit motor, iminenţă de paralizie sau durere refractară la orice formă de tratament conservator timp de 4-6 luni. Majoritatea pacienţilor nu se încadrează în aceste situaţii, deci nu au nevoie de operaţie”, explică dr.
Mihaela Parnia.


Folosești unguentele pentru că nu au contraindicații? Fals


Un alt avertisment oferit de specialist este acela legat de faptul că foarte multă lume recurge la tratamente de pe internet, lucru care poate să înrăutățească problema. Potrivit specialistului, unguentele nu sunt cele mai sigure tratamente, deoarece unele conțin cantități diferite de antiinflamatoare care acţionează local, ameliorând durerea, însă pătrund şi în sistemul circulator, putând agrava eventualele afecţiuni preexistente.


Un stil de viață sănătos poate preveni durerile de spate


Fă mișcare! 
Combină exerciții precum mersul pe jos sau înotul, cu exerciții specifice care te ajută să menți mușchii spatelui și ai abdomenului puternici și flexibili.
 
Menține o greutate sănătoasă!
Orice exces la acest capitol pune presiune suplimentară asupra coloanei vertebrale și mai ales pe partea inferioară a spatelui.
 
Păstrează o postură corectă! 
Statul pe scaun, ridicarea sau aplecarea, dacă sunt făcute corect, pot avea un efect benefic asupra sănătății coloanei vertebrale.