Cum poti combate respiratia urat mirositoare?

Este una dintre cele mai raspandite probleme la nivel global, chiar daca (in mod firesc) nimeni nu vorbeste in mod deschis despre acest subiect. De fapt, s-ar putea spune ca a devenit o chestiune de ordin social, pentru ca poate pune in pericol relatiile cu persoanele din jur. Exista mai multe cauze care duc la aparitia halenei si, din fericire, majoritatea sunt usor de detectat.

Indiferent care ar fi factorii ce provoaca respiratia urat mirositoare, in primul rand se impune mentionat faptul ca remediul considerat universal valabil, respectiv apa de gura, este pe cat de ineficient, pe atat de nociv. Aceasta intrucat in compozitie se regaseste un procent considerabil de alcool. In consecinta, unii copii care au inghitit apa de gura au avut nevoie de interventie medicala de urgenta.

Intr-adevar, apa de gura distruge bacteriile. Pe de alta parte insa, acestea vor reaparea destul de repede si intr-o maniera mai agresiva, intrucat apa de gura trateaza numai efectul, nu si cauza.
In acelasi timp, folosirea pe termen lung a apei de gura provoaca aparitia unor iritatii la nivelul gingiilor, palatului bucal, limbii sau buzelor. Mai mult decat atat, in unele cazuri se pot declansa diverse tipuri de afectiuni maligne (riscul este cu atat mai mare daca persoanele care folosesc frecvent apa de gura sunt fumatoare sau consuma adesea bauturi alcoolice).

Prin urmare, ce ai putea face? Iata o prima recomandare. Pune cateva picaturi de ulei de menta (disponibil in farmacii) intr-un pahar de apa si clateste-te (nu inghiti).

Remediul acesta nu este recomandabil decat ca o solutie de moment, cand trebuie sa mergi la o intalnire sau in oras - in general, sa socializezi. Mirosul urat al respiratiei este cauzat de o multitudine de factori, dintre care cel mai raspandit este igiena improprie a danturii. Daca nu te speli pe dinti de cel putin doua ori pe zi, sau o faci mai superficial, resturile alimentare se vor depozita intre dinti si, treptat, vor incepe sa se descompuna, provocand un miros urat.


Tocmai de aceea trebuie sa te speli pe dinti cu atentie, insistand in zonele mai greu accesibile. Pe langa aceasta, nu neglija periajul limbii - este una dintre cele mai simple metode pentru a combate halena, intrucat pe suprafata limbii se regasesc milioane de bacterii. Nu este necesar si nici indicat sa perii prea intens limba, fiindca ar putea aparea iritatii. Miscarile trebuie sa fie line si circulare.

Un accesoriu care nu ar trebui sa-ti lipseasca este ata dentara. Aceasta contribuie la eliminarea resturilor alimentare si este indicat sa o folosesti cel putin o data pe zi, de preferat inainte de periajul propriu-zis.

Nu omite sa-ti schimbi periuta de dinti cu regularitate (recomandabil este la fiecare doua luni). Nu numai ca periajul va fi mai eficient si respiratia mai proaspata, dar vei preveni acumularea de bacterii care se depun, cu timpul, pe orice periuta de dinti.

In masura in care acest lucru este posibil, spala-te pe dinti dupa fiecare masa.
Da, asa ar fi ideal, dar de cele mai multe ori nu avem posibilitatea de a face acest lucru. In cazul acesta, poti manca un mar (curata foarte bine dintii) sau un drops mentolat. Alte cateva alimente care te ajuta sa-ti improspatezi respiratia sunt urmatoarele: morcovi proaspeti, frunze de patrunjel sau menta, portocale, kiwi, legumele cu frunze verzi. Pe langa aceasta, nu neglija controlul stomatologic. Acesta este obligatoriu, cel putin de doua ori pe an.

In afara de igiena dentara necorespunzatoare, mai exista si alte cauze care pot duce la aparitia halenei. Spre exemplu, unele alimente. Bineinteles ca in primul rand esti tentata sa te gandesti la usturoi si ceapa, si nu ai gresi; dar, pe langa acestea, lista mai cuprinde si altele precum: boia de ardei dulce, preparatele picante precum pastrama, pepperoni sau chiar andivele. Printre bauturile care pot cauza neplaceri de acest gen se regasesc berea, vinul, cafeaua si whisky-ul.


De asemenea, exista o serie de afectiuni printre ale caror simptome se regaseste si mirosul urat al respiratiei: maladiile renale, ale ficatului, plamanilor, ulcerul, infectii la nivelul gatului sau indigestia cronica. Prin urmare, in cazul in care constati ca mirosul respiratiei nu se imbunatateste, in ciuda faptului ca urmezi toate recomandarile, este momentul sa te prezinti la medic pentru investigatii amanuntite.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ioanciuau pe 26 Mar 2008, 23:35
    care este cauza transpiratiei dupa un efort psihic, agitatie sau un efort fizic minor

    Daca ma inervaza cineva incep sa transpir, daca fac un efoprt fizic minor incep deseori sa transpir

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod