Cum iti protejezi organismul in zilele geroase?

Temperaturile scazute din aceasta perioada pot sa iti pericliteze sanatatea. Iata cateva sfaturi care te ajuta sa-ti protejezi corespunzator organismul de gerul de afara.

Temperaturile scazute din aceasta perioada pot sa iti pericliteze sanatatea. Iata cateva sfaturi care te ajuta sa-ti protejezi corespunzator organismul de gerul de afara.

 

Varstinicii, copiii, persoanele cu boli de inima, de circulatie si respiratorii trebuie sa fie foarte atenti in aceasta perioada pentru ca gerul ii predispune unui risc mai mare de a suferi de hipotermie. Aceasta apare in momentul in care corpul nostru pierde caldura intr-o masura mai mare decat reuseste sa o produca.

Pentru a preveni degeraturile si hipotermia trebuie sa acorzi o mare atentie imbracamintei. Nu pleca de acasa fara caciula, manusi (de preferat cu un singur deget pentru ca pastreaza mai bine caldura) si sosete de schimb pentru ca cea mai mare parte a caldurii corpului se pierde prin extremitati. De asemenea, incaltamintea trebuie sa fie rezistenta la apa si ghetus, ca sa se evite pe cat posibil umezirea picioarelor si riscul de cazaturi. In cazul in care simti piscaturi si senzatii de amortire, dupa o expunere indelungata la ger este momentul sa actionezi: misca-ti degetele mainilor si ale picioarelor, loveste-ti picioarele pana cand incepi sa simti din nou zona afectata.

 

 

Cum acorzi primul ajutor in cazul degeraturilor?


In primul rand verifica functiile vitale ale persoanei in cauza (puls, respiratie), dupa care bolnavul trebuie dus intr-o incapere incalzita, insa departe de sursa de caldura. Astfel, temperatura camerei va creste treptat si nu ii va provoca socuri.

  • Urmatorul pas este sa ii schimbi hainele si incaltamintea cu unele calduroase si uscate, pentru a nu pierde caldura;
  • Aplica pe zona afectata comprese calde timp de 30 de minute.
    Daca nu ai acces la apa calda, inveleste-l intr-o patura cat mai calduroasa;
  • Nu aplica nici un fel de masaj/frictionare in zona afectata.


Medicul de familie, Monica Dragomir avertizeaza ca "folosirea ingestiei de alcool pentru vasodilatatie locala este mai degraba contraindicata, deoarece accentueaza pierderile de caldura si poate afecta functiile vitale. Pacientul poate primi treptat bauturi calde, precum supe, ceaiuri". Insa in cazul unei stari mai grave, persoana trebuie transportata de urgenta la spital.

 

 

De ce este importanta alimentatia?


Pentru ca ea ne ajuta sa ne intarim sistemul imunitar, ajutandu-l astfel sa faca fata mai usor la temperaturi scazute. Vitaminele A, C, E, zincul si seleniul sunt esentiale pentru ca organismul functioneze la capacitate normala. Iata ce trebuie sa incluzi in regimul tau alimentar:

  • produsele bogate in proteine sunt mai "calduroase" decat cele bogate in amidon sau grasimi;
  • ghimbirul, ardeiul iute si usturoiul sunt alimente de baza pentru anotimpul rece;
  • alimentele picante stimuleaza circulatia sangelui;
  • bauturile calde cresc temperatura organismului;
  • fructele si legumele asigura necesarul de vitamine si minerale;
  • alimente bogate in acizi grasi omega 3 protejeaza inima si vasele de sange. Cele mai bune surse sunt: pestele gras (somon, hering, macrou, sardine, ton), fructele de mare, semintele de dovleac crude, nucile crude, semintele de in, semintele de floarea soarelui crude, avocado, uleil de masline.
    Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda un consum de doua portii de peste pe saptamana, o portie reprezentand echivalentul a 140 de grame;
  • probioticele reduc frecventa imbolnavirilor in anotimpul rece. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare ne recomanda ca in timpul iernii sa consumam zilnic probiotice. "Iaurturile probiotice, cum sunt cele care contin tulpina L Casei Imunitass, ne ajuta sa ne intarim sistemul imunitar si sa facem fata mai bine agentilor patogeni care ne asalteaza in sezonul rece. Consumul zilnic ne ajuta sa reducem frecventa imbolnavirilor si sa ne vindecam mai rapid". Surse de probiotice: iaurt, chefir, formule de lapte praf, ceapa, usturoi, ovaz, leguminoase (fasole, linte), banane, avocado, afine, anghinare, muraturi, suplimente nutritive.

 

Recomandarile Ministerului Sanatatii

 

  • Se evita deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig. In cazul in care este necesara deplasarea in spatii deschise, este recomandata folosirea mijloacelor de protectie adecvate (caciuli, manusi etc);
  • Se consuma alimente bogate in proteine si grasimi nesaturate, fructe, legume si se evita consumul bauturilor alcoolice;
  • Se acorda o atentie speciala copiilor - evitarea situatiilor in care acestia sunt lasati sa astepte in interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distante lungi in vehicule fara posibilitati de climatizare si neechipate corespunzator;
  • Persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, trebuie sa evite deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii in conditii de temperaturi scazute;
  • Incalzirea corespunzatoare a locuintelor si a spatiilor inchise de locuit si evitarea utilizarii instalatiilor improvizate, care pot duce la intoxicatii cu monoxid de carbon;
  • Se evita expunerea prelungita a mainilor si picioarelor la temperaturi scazute pentru a se feri de degeraturi (in acest caz, trebuie evitata automedicatia si este recomandata consultarea unui medic).

 

Aproximativ 30 de decese cauzate de hipotermia severa, in ultima saptamana


Potrivit Ministerului Sanatatii, de la inceputul saptamanii au fost raportate 16 decese cauzate de hipotermie severa.

Cele 10 decese au fost semnalate in: Alba (1), Botosani (3), Iasi (2), Neamt (1), Suceava (2), Tulcea (1), Bacau (1), Bihor (1), Buzau (1), Dolj (1), Olt (1), si Vrancea (1). Totalul cazurilor de deces inregistrate in perioada 20 - 26.01.2010 prin hipotermie severa este de 31.