Ce trebuie sa stii despre ibuprofen?

Ibuprofenul combate durerea, febra si are actiune antiinflamatoare, spun specialistii. Insa, trebuie sa stim cand ne este contraindicata administrarea lui.

Ibuprofenul combate durerea, febra si are actiune antiinflamatoare, spun specialistii. Insa, trebuie sa stim cand ne este contraindicata administrarea lui. 

 

Durerea este o senzatie de disconfort care ne spune ca ceva este in neregula cu corpul nostru, care transmite semnalul de alarma mai departe catre creier. Medicatia contra durerii actioneaza prin blocarea acestor mesaje sau reducerea efectului acestora catre creier.

 

 

Ce sunt analgezicele si cum se impart ele?


Analgezicele (gr an-"fara" + algesis "durere") reprezinta o grupa de medicamente care calmeaza temporar durerea. Potrivit specialistilor, acestea se impart in:

1.

Analgezice opioide:

  • puternice: morfina, petidina, metadona care actioneaza asupra sistemului nervos central si favorizeaza procesele care controleaza inhibitor durerea;
  • slabe: codeina, tramadol.


2. Analgezicele non-steroidiene si paracetamolul care actioneaza predominant periferic:

  • acide: aspirin, ibuprofen, naproxen, ketoprofen; 
  • non-acide: paracetamol, propifenazona, inhibitori COX.


Optiunile medicamentoase pentru calmarea durerilor sunt numeroase, insa ibuprofenul a castigat destul de mult teren in ultima perioada, astfel ca tot mai multi romani il administreaza.

 

 

In ce situatii folosim ibuprofenul?

 

  • dureri de cap;
  • dureri dentare;
  • dureri menstruale;
  • dureri de spate;
  • dureri musculare si articulare;
  • nevralgii;
  • migrene.

 

 

Cand este contraindicata administrarea ibuprofenului?


Citeste cu atentie prospectul medicamentului si tine cont de semnalarile facute acolo. Potrivit  dr. Ovidiu Saltas Dabija, director medical Sanofi Aventis, ibuprofenul este contraindicat daca ai:

  • hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii medicamentului;
  • hipersensibilitate la ASA si la alte antiinflamatoare nesteroidiene;
  • antecedente de hemoragie sau perforatie gastro-intestinala, legate de tratamentul anterior cu AINS;
  • antecedente de ulcer peptic recurent/ hemoragii recurente sau boala activa;
  • tulburari de coagulare si ale hematopoiezei;
  • insuficienta cardiaca severa;
  • insuficienta hepatica sau renala severa;
  • trimestrul al treilea de sarcina.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod