Statul pe scaun la birou îți scurtează viața
Conform unui studiu publicat în 2014, peste jumătate din români folosesc internetul, iar majoritatea celor care lucrează la birou petrec 7-8 ore pe zi la calculator. Atunci când stai pe scaun pentru lungi perioade de timp nu îți afectezi doar spatele, ci și postura, circulația sângelui, mușchii, nervii, ochii, creierului. Este poate una din cele mai mari probleme de sănătate pe care le avem, despre care nimeni nu vorbește.
Ce spun studiile?
- Cercetătorii de la Journal of Physical Activity and Health au descoperit că incidența pentru dizabilități este mai mare de 1.52 ori cu fiecare oră pe care o petrecem sedentar, indiferent de cât timp petrecem activ.
- O lucrare publicată anul acesta în Annals of Internal Medicine spune că sedentarismul pe timp îndelungat este asociat cu un procentaj mai mare cu 15-20% de deces din orice cauză (infart, cancer) și cu 90% risc crescut de diabet, în special de tipul II.
- O altă analiză realizată pe baza a 41 de studii internaționale spune că timpul pe care o persoană îl petrece pe zi stând pe scaun este asociat cu un grad crescut de afecțiuni ale inimii, diabet, cancer, moarte, indiferent de câte exerciții face zilnic.
- Alte efecte adverse asociate ale statului pe scaun includ blocajul șoldurilor, mușchi abdominali moi, minte încețoșată, dureri de gât, dureri de spate și umeri, coloană vertebrală inflexibilă, gât înțepenit, circulație perfică proastă, mai ales la nivelul picioarelor, obezitate în lipsa mișcării, pancreas suprasolicitat, oase fragile.
Ce poţi să faci?
Pentru a minimiza din efectele secundare ale statului zilnic pe scaun este necesar să-ți întărești mușchii spatelui. Există mișcări simple de yoga care pot reduce și cu timpul chiar elimina durerile de spate. În plus acestea acționează sinergic cu efectul de liniștire a minții care începe să se retragă din presiunea la care este supusă zilnic.
Școala Iubirii organizează săptămânal cursuri de Hatha Yoga destinate tuturor celor care vor să iasă pentru o oră jumătate din agitația cotidiană, să pătrundă într-un univers al liniștii și în același timp să-și rezolve și diferite probleme de sănătate.
”Spatele nu este o zonă care poate fi întinsă sau îndreptată atât de rapid precum tricepsul de exemplu. Este nevoie de răbdare, timp și perseverență pentru a scăpa de dureri. În plus, alte lucruri care te pot ajuta să mai reduci din presiunea la care-ți supui corpul zilnic și să ai o stare generală bună după jumătate de zi petrecută în fața calculatorului ar fi stilul de viață și dieta sănătoasă, sportul, timpul petrecut în natură, relaxarea, folosirea unei pernuțe speciale pentru scaun, consumul de lichide (ceai, apă cu lămâie), meditația, stretchingul sau yoga, pauzele scurte la fiecare oră de stat jos. E foarte important ca atunci când ajungem acasă să nu urmăm același tipar ca și la birou și să conștientizăm că adicția mentalului față de stimuli nu face decât să ne scurteze viața. La un nivel profund cu toții știm cum să avem grijă de noi”, explică Andreea Lada, fondator al Școlii Iubirii.
Posteaza comentariu