Senzaţia de mâncărime care apare la nivelul sânilor poate să aibă mai multe cauze. Vezi care sunt cele mai frecvente dintre ele!
Sânii sunt sensibili şi se pot irita din foarte multe cauze. Potrivit specialiştilor de la WebMD.com, mâncărimea la nivelul sânilor şi a sfârcurilor poate să apară din cauza fricţiunii generate de sutiene, a eczemelor, dar şi în cazul în care alăptezi sau eşti însărcinată. Foarte rar, acest simptom poate să aibă legătură cu o problemă medicală mai serioasă, susţin specialiştii.
Această problemă se poate rezolva simplu, prin folosirea unor unguente speciale recomandate de un medic dermatolog sau un farmacist.
De ce te mănâncă sânii? 10 cauze posibile
1. Clima rece şi uscată
Vremea rece şi uscată poate să genereze aceste senzaţii de mâncărime pe toată suprafaţa corpului, inclusiv la nivelul
sânilor şi a sfârcurilor. Este foarte important să nu stai foarte mult timp sub duş şi să nu foloseşti apa fierbinte, deoarece aceasta îndepărtează uleiul protector de la nivelul pielii şi favorizează uscarea. Şterge prin tamponări delicate pielea cu ajutorul unui prosop până când absoarbe toată umezeala.
Apoi aplică o cremă sau un balsam hidratant pe tot corpul.
2. O eczemă
Eczemele determină apariţia unor iritaţii cu cruste care se formează pe sfârcuri şi areole. În general se folosesc creme foarte hidratante cu ceramide, care favorizează vindecarea eczemei. De asemenea, crema cu hidrcortizon conține un steroid care reduce inflamația, înroșirea și măncărimile la nivelul sânilor. Este obligatoriu un consult medical în cazul în care constaţi prezenţa unor scurgeri mamelonare, deoarece pot să anunţe o posibilă infecţie care trebuie tratată corespunzător.
3. Săpunul/gelul de duş sau detergentul de rufe
Dacă foloseşti un săpun/gel de duş nou sau speli hainele cu un detergent nou este foarte posibil ca anumite substanţe din aceste produse să genereze mâncărimile la nivelul sânilor şi a sfârcurilor. În acest caz, este vorba despre o dermatită de contact.
Înlocuieşte aceste produse cu unele hipoalergenice, fără parfum şi coloranţi.
4. Sutienul
Este posibil ca sânii să devină sensibili din cauza materialului sau a coloranţilor folosiţi pentru fabricarea sutienului. Dacă ai constatat că te mănâncă sânii după ce ai purtat un sutien nou, înlocuieşte-l cu unul mai vechi ca să vezi dacă problema persistă.