Copiii sunt atraşi de orice descoperire şi aventură. Ei sunt curioşi şi uimiţi de tot ceea ce văd. Copilul mic până în trei ani adoră toate jucăriile care au roţi: maşinuţele, cărucioarele, trenurile. El construieşte drumurile. Îi plac jocurile cu apa, bălăceala. Adăugând în apă nisip sau pământ totul devine şi mai amuzant pentru că se obţine noroiul. Poate face turte din noroi sau castele din nisip, trasează drumuri şi tunele. Ce amuzament teribil! Dar părinţii grijulii strigă în gura mare „Vai ce mâini murdare”. Desigur, e de înţeles de ce părinţii au oroare când îşi văd odraslele cu mânuţele în pământ, imaginându-şi câţi microbi şi câţi paraziţi pot contacta cei mici.
Distracţia merită numai ocazional, având însă grijă să protejăm pielea micuţilor cu dezinfectante eficiente. Aceste jocuri stimulează copiilor imaginaţia, creativitatea, îndemânarea, chiar şi unele noţiuni elementare ale matematicii.
"Noroiul în care se joacă poate fi contaminat cu microbi. Este recomandat să nu îi interzicem copilului această plăcere, dar să avem cu noi un gel dezinfectant pentru curăţarea mâinilor, în special în situaţiile în care nu avem acces la apă şi săpun. E obligatoriu ca atunci când se întorc acasă, atât copiii, cât şi părinţii să se spele pe mâini cu săpun, de preferinţă cu un săpun antibacterian", afirmă Dr. Ana Culcer, preşedintele Asociaţiei Secretul Evoluţiei şi şefa secţiei de Neonatologie a Spitalului Municipal Bucureşti.
Copiii sunt fascinaţi de jocul cu nisipul
Este suficient să îi privim cu atenţie pentru a ne da seama cât de captivantă este această activitate pentru ei. Psihologii spun că simplul contact cu nisipul are un efect relaxant asupra copilului şi că joaca în nisip poate fi considerată şi o formă de terapie.
Această terapie este o modalitate excelentă prin care copiii îşi rezolvă problemele prin propriile forţe şi este recomandată copiilor cu probleme emoţionale, traume, conflicte interioare.
Frica de murdăria purtată de câinii şi pisicile străzii este mult mai neplăcută pentru unii părinţi. Pe bună dreptate! Aceste animăluţe abandonate sunt neîngrijite: pot fi bolnave, nu sunt vaccinate, nu sunt deparazitate. Este prudent să nu lăsaţi copilul să se joace cu ele, ne sfătuieşte Dr. Mihiotis Silvia.
Iată părerile a două mămici despre relaţia copil-animal de companie:
Mariana Georgescu –„Copilul meu era trist şi nefericit, era în perioada când îşi dorea un prieten imaginar, dar nu ştia cum să arate. Când mergeam pe stradă admira oamenii care îşi plimbau câinii de companie. Mi-am dat seama că prietenul trebuia să fie un căţeluş. Mi-am călcat pe inimă şi i-am cumpărat un pui de Beagle. Nu vă spun câte măsuri de igienă am implementat atât pentru copilul meu, cât şi pentru ”puppy”. Dar de un lucru sunt sigură, micuţul este fericit, mai comunicativ, cu multă încredere în forţele proprii.”
Ioana Popescu –„N-aş suporta niciodată un câine sau o pisică (fie ele şi de rasă) în casa în care îmi cresc copilul. Sunt convinsă că oricât aş dezinfecta, tot mă gândesc că există boli alergice pe care le poate dezvolta copilul când intră în contact cu părul de animal.”
Majoritatea copiilor au nevoie de stimulare pentru a experimenta şi a da atenţie lucrurilor care îi înconjoară.
Posteaza comentariu