Diferențele de presiune atmosferică provocate de vreme sau de schimbarea altitudinii influențează organismul uman, iar unele persoane sunt mai sensibile decât altele.
Presiunea atmosferică este presiunea aerului sau forța care este exercitată de aerul din atmosferă asupra scoarței terestre și a tot ce se află pe ea, inclusiv asupra corpului uman. Pentru că sinusurile noastre sunt pline de aer, schimbarea presiunii atmosferice poate să provoace dureri de cap.
„Presiunea atmosferică scăzută poate cauza dureri de cap prin faptul că se creează o diferență de presiune între atmosfera înconjurătoare și sinusuri, care sunt umplute cu aer”, declară medicul neurolog Matthew Fink pentru The New York Times.
Acest lucru duce la dilatarea sinusurilor, în special dacă este asociată cu o congestie sau un blocaj, precum sinuzita.„Același lucru se poate întâmpla cu articulațiile persoanelor care suferă de artrită”, spune medicul. Din această cauză, scăderea presiunii atmosferice care se manifestă înaintea unei furtuni poate să accentueze durerile de articulații.
„Presiunea atmosferică ridicată nu cauzează de obicei probleme, cu excepția valorilor extreme”, adaugă specialistul. De exemplu, presiunea apei poate să provoace probleme grave pentru cei care fac scufundări la adâncimi mari din cauza faptului că azotul se dizolvă în sânge când se află sub presiune pentru o anumită perioadă de timp.
Presiunea este eliminată când scufundătorul se ridică prea repede la suprafață, iar gazul se expandează și formează bule, ceea ce poate fi fatal.Un efect cunoscut al schimbării de presiune apare atunci când un avion schimbă rapid altitudinea. Pe măsură ce aerul din urechea medie se comprimă sau se expandează pentru a se adapta la presiunea atmosferică din mediu, pot să apară dureri sau senzația de pocnituri în urechi.
Simptomele se manifestă după o scădere a presiunii atmosferice, care apare atunci când vremea se strică, plouă, este înnorat sau urmează o furtună. Te poți confrunta cu dureri de cap, dar și cu alte simptome precum:
- greață și vomă
- sensibilitatea crescută la lumină
- amorțirea feței și gâtului
- durere la nivelul uneia sau ambelor tâmple
În cadrul unui studiu efectuat în Japonia, oamenii de știință au analizat vânzările unui medicament numit loxoprofen, folosit frecvent în această țară pentru a trata migrenele.
Cercetătorii au observat o conexiune între creșterea vânzărilor de loxoprofen și schimbări ale presiunii atmosferice. Astfel au ajuns la concluzia că o scădere a presiunii atmosferice duce la creșterea incidenței migrenelor.Nu este necesară o schimbare dramatică a presiunii atmosferice pentru ca oamenii să se confrunte cu dureri de cap. În cadrul unui studiu publicat în anul 2015, oamenii de știință au analizat efectele presiunii atmosferice asupra pacienților cu migrenă cronică. Cercetătorii au descoperit că și o scădere mică a presiunii atmosferice duce la apariția migrenei.
Pentru că nu putem controla presiunea atmosferică, durerile de cap cauzate de scăderea presiunii sunt inevitabile.
Dar dacă te confrunți frecvent cu dureri severe de cap nu ar trebui să le pui pe seama presiunii atmosferice. Este necesar să mergi la medic, care îți va recomanda anumite investigații pentru a depista posibile alte cauze ale migrenelor cu care te confrunți.