Analize pe care orice femeie de 40 de ani ar trebui să le facă

Prevenția reprezintă cea mai bună soluție în cele mai multe dintre cazuri. Orice femeie de 40 de ani a învățat nenumărate lucruri despre importanța odihnei, exercițiilor fizice, regimului alimentar.
Iar această atitudine poate fi aplicată și sănătății tale. De aceea, este important să știi ce analize ar trebui să facă orice femeie de 40 de ani. Iată ce recomandă specialiștii!

Ce analize ar trebui să facă orice femeie de 40 de ani?

1. Mamografie


De câte ori nu ai auzit cazuri de femei care au reușit să descopere cancerul de sân la timp și să se trateze? Cancerul la sân afectează una din opt femei, așa că depistarea timpurie este extrem de importantă. Conform multor specialiști, mamografiile ar trebui să fie făcute începând cu vârsta de 40 de ani, până atunci fiind recomandate ecografiile la sân.

2. Analize pentru inimă


Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces la femei. Una din trei femei moare din cauza acestor boli.
Chiar dacă nu suferi de o boală de inimă în prezent, există un risc destul de mare să apară în viitor. Femeile cu vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani ar trebui să facă un examen fizic în fiecare an. 

3. Analize pentru tensiunea arterială


Și în ceea ce privește tensiunea arterială, orice femeie de 40 de ani ar trebui să o verifice o dată pe an. Verificarea tensiunii arteriale, nivelului glucozei și greutății corporale reprezintă un pas vital pentru evitarea riscului apariției hipertensiunii, diabetului și bolilor de inimă.
Iar verificarea tensiunii arteriale presupune o analiză foarte ușoară, așa că ai putea să o faci chiar și mai des.

4. Analize pentru nivelul colesterolului


Verificarea nivelului colesterolului ar trebui să fie făcută frecvent între 40 și 45 de ani. Dacă nivelul colesterolului este normal, iar medicul nu observă niciun alt motiv de îngrijorare, atunci poți repeta testul o dată la fiecare cinci ani. Cu toate acestea, dacă ai un nivel ridicat al colesterolului, diabet zaharat, boli de inimă, probleme renale sau anumite afecțiuni, s-ar putea să fie nevoie să faci aceste analize mai des.

5. Analize pentru ochi


Dacă nu porți ochelari sau lentile de contact, probabil că nu te gândești foarte des la sănătatea ochilor. Cu toate acestea, vederea se poate deteriora rapid, iar ochii pot indica multe despre starea generală de sănătate.
Este recomandat să mergi la o consultație la medicul oftalmolog la fiecare 2-4 ani, între 40 și 54 de ani, și în fiecare an, dacă suferi de diabet.
iulia-mirica