Dar necesarul de somn poate varia de-a lungul vieții în funcție de situațiile prin care treci. În unele cazuri ai nevoie de mai mult somn ca de obicei.
Una dintre aceste situații este în timpul sarcinii. Corpul tău trece prin numeroase schimbări în timpul sarcinii, de la fluctuații hormonale până la creștere în greutate, ceea ce te face să ai mai puțină energie.
"Este posibil ca femeile însărcinate să dezvolte apnee în somn", declară medicul neurolog Daniel Barone pentru popsugar.co.uk.
Din fericire, există tratament. Dacă observi că sforăi sau că te trezești mai des în timpul nopții, uneori simțind că nu poți să respiri, vorbește cu medicul tău.
În cazul acestei probleme, căile respiratorii se pot închide în timpul nopții. "Acest lucru determină creierul să se trezească, ceea ce te împiedică să intri în cea mai profundă fază a somnului, numită somnul undelor delta. Somnul nu înseamnă doar cantitate, cât și calitate", spune medicul. Din fericire, există tratament. Dacă observi că sforăi sau că te trezești mai des în timpul nopții, uneori simțind că nu poți să respiri, vorbește cu medicul tău.
La fel ca în cazul sarcinii, situațiile care îți împing corpul la extrem te pot face să ai o nevoie mai mare de odihnă și recuperare.
De exemplu, dacă te antrenezi pentru o competiție sportivă sau pentru maraton. "Dacă faci antrenamente intense pentru o competiție sportivă, somnul este perioada în care corpul se repară. Iar acest lucru se întâmplă în special în timpul celei mai profunde faze a somnului - este momentul în care sunt produși hormoni de creștere", mai spune medicul neurolog. Cu excepția acestor situații, faptul că ai nevoie de mai mult de nouă ore de somn pe noapte ar putea fi indiciul unei probleme de sănătate ascunse.
Printre acestea se numără apneea în somn, narcolepsia sau depresia. Este important să afli care este motivul pentru care simți nevoia să dormi mai mult și să beneficiezi de tratament adecvat cât mai curând. Înlăturând cauza care se află la baza senzației de oboseală vei reuși să elimini oboseala accentuată și să-ți refaci nivelul de energie."Dacă ești tot timpul mai obosită decât prietenii tăi, vorbește cu medicul tău de familie despre acest lucru", recomandă medicul neurolog Daniel Barone.
Posteaza comentariu