Ai grija de inima ta!

Crezi ca esti prea tanara pentru a te gandi la problemele cardiace? Mai gandeste-te! Este adevarat, bolile inimii sunt mai raspandite in randul femeilor ajunse la menopauza. Dar "semintele" acestor afectiuni sunt plantate mult mai devreme in viata. Cea mai raspandita afectiune a inimii este arteroscreloza (acumularea unor substante grase pe peretii interiori ai inimii), care incepe sa se dezvolte inca din copilarie.

Vestea buna este ca problemele cardiovasculare pot fi prevenite, in mare masura - lucru pe care foarte multi oameni nu il cunosc. Daca adopti obiceiuri sanatoase, pe care sa le pastrezi pe tot parcursul vietii, poti reduce semnificativ riscurile aparitiei unor boli cardiovasculare.

Multe femei ignora anumiti factori care le-ar putea indica daca sunt predispuse la aparitia unor afectiuni cardiace. Exista anumiti factori care nu depind de tine si pe care, din pacate, nu ii poti modifica, cum ar fi o istorie a bolilor cardiace in familie, diabetul, varsta inaintata. Dar cei mai multi factori de risc pot fi modificati prin medicatie si schimbari asupra stilului de viata.
Iata care sunt factorii de risc:

Fumatul
Pe langa cresterea riscului aparitiei cancerului la plamani, fumatul dubleaza riscurile aparitiei afectiunilor cardiace. Daca renunti la fumat, in doi ani, riscurile de aparitie a unor boli cardiace se reduc la cele ale unui nefumator.

Colesterolul
Limita superioara normala a concentratiei de colesterol din sange este de 200 mg/dl. De la 240 mg/dl, nivelul colesterolului este considerat prea mare si pot aparea probleme de sanatate. Principalul motiv de ingrijorare este colesterolul negativ, care se depune pe peretii interiori ai vaselor de sange, colesterol numit LDL. Exista si un tip de colesterol pozitiv, numit HDL, care are un efect invers LDL-ului, curatand interiorul vaselor de sange.

Presiunea sanguina ridicata
Cunoscuta si sub denumirea de hipertensiune arteriala, presiunea sanguina ridicata forteaza inima sa munceasca mai mult, ceea ce duce la ingrosarea peretilor acesteia. Presiunea sanguina mare incepe de la 140/90mm Hg, in timp ce presiunea medie normala pentru adulti trebuie sa fie sub 120/80mm Hg.
Hipertensiunea arteriala mai este numita si "ucigasul tacut", pentru ca este o afectiune asimptomatica. Controlarea periodica a tensiunii iti poate indica o posibila problema si te poate ajuta in prevenirea anumitor afectiuni ale inimii.

Diabetul
Diabetul creste riscul afectiunilor cardiace si al infarctului. Glicemia mare are un efect negativ asupra vaselor mari de sange, dar si asupra capilarelor. Daca diabetul nu este tratat corespunzator, riscul unui atac de cord creste destul de mult si se pare ca riscul este mult mai mare in cazul femeilor decat al barbatilor.

Obezitatea
Obezitatea suprasolicita inima, creste tensiunea arteriala, colesterolul si nivelul trigliceridelor din sange. De asemenea, creste riscul aparitiei diabetului. Avand un indice de masa corporala mai mare de 30, creste dramatic riscul unei afectiuni cardiace.

Sedentarismul
Activitatea fizica moderata iti pastreaza inima si vasele sanguine in forma, ceea ce previne aparitia problemelor de sanatate ale inimii. Sedentarismul este adesea punctul de pornire in aparitia problemelor cardiace: lipsa de activitate fizica poate conduce la cresterea in greutate, ducand pana la obezitate, ceea ce conduce apoi la dereglari ale colesterolului, diabet si hipertensiune.

Obiceiurile de zi cu zi influenteaza sanatatea inimii tale, incluzand aici ce mananci, cat de mult te misti si cum faci fata stresului.
In functie de acestea, inima ta poate ramane sanatoasa sau se poate imbolnavi, uneori iremediabil. Un stil de viata sanatos pentru inima ta:

Renunta la fumat
Daca fumezi, solutia este simpla: renunta! Ii vei face inimii, dar si intregului organism, un mare favor.

Adopta o dieta echilibrata
Nu exista o grupa de alimente complet interzise in ceea ce priveste sanatatea inimii. Important este sa adopti o dieta echilibrata, cu o paleta larga de alimente sanatoase, fara excese, iar cel mai important lucru este sa pastrezi aceasta dieta echilibrata pentru tot restul vietii. Un regim alimentar care dureaza cateva saptamani sau chiar luni nu poate face minuni - alimentatia sanatoasa trebuie sa dureze intreaga viata.

Fructele, legumele, nucile si, in general, alimentele bogate in fibre si carbohidrati (precum cerealele integrale, fasolea si legumele) trebuie sa fie fundatia unui regim alimentar protector pentru inima. Include produsele lactate degresate sau partial degresate, dar si carnea slaba. Consuma peste de cel putin doua ori pe saptamana - de preferat pestele bogat in acizi grasi omega 3, precum somonul si tonul.


Limiteaza consumul de sodiu - sare si alte alimente sau produse bogate in sodiu - pentru ca sodiul are capacitate de a creste tensiune arteriala. Alege grasimile cu grija, evitand grasimile saturate (grasimi animale) si grasimile trans, care se gasesc in margarina si in numeroase produse de panificatie din comert.

Fa miscare
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face pentru sanatatea inimii tale este sa faci regulat exercitii. Activitatile aerobice, jogging-ul, mersul pe bicicleta sau orice alt fel de activitate care iti face placere te poate ajuta sa iti pastrezi sanatatea.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • maryghiata pe 14 Apr 2008, 13:40
    ai grija de inima ta

    pentru a avea o inima sanatoasa e nevoie de mult sport, aer curat multe fructe si legume ....

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod