Există dereglări care afectează exclusiv sistemul imunitar al bărbaţilor. “Cauzele pot fi bacteriene (5-10% din cazuri) sau nonbacteriene, precum reducerea frecvenţei raporturilor sexuale, anxietatea, stresul, ridicarea unor greutăţi, ocupaţiile care supun glanda unor niveluri ridicate de vibraţii sau unor agenţi infecţioşi pe care tehnicile curente nu-i pot depista”, explică Florenţa Creţu, medic specialist Ropharma.
Statistici îngrijorătoare pentru bărbaţi
Potrivit statisticilor medicale, adenomul de prostată reprezintă cea mai frecventă problemă pe care o acuză peste 70% dintre bărbaţii trecuţi de 60 de ani. Rândurile suferinzilor se îngroaşă substanţial în pragul vârstei de 80 de ani, când circa 90% dintre bărbaţi se confruntă cu această afecţiune. Să nu vă imaginaţi însă că până la 60 de ani bărbaţii sunt scutiţi de motive de îngrijorare. Aceleaşi statistici arată că adenomul de prostată se întâlneşte şi la cei de peste 40 de ani, incidenţa problemei la această grupă de vârstă nedepăşind însă 20%. Nici tinerii nu sunt ocoliţi, aceştia pot suferi de prostatită, care apare mai des la bărbaţii între 20 şi 40 de ani.