ADHD: Cum poate să fie ajutat copilul hiperactiv și neatent

Între 4% și 6% dintre școlari prezintă aceste manifestări, însă multe cazuri rămân netratate. Trebuie să ştii că există soluții eficiente pentru îmbunătățirea concentrării.

Această tulburare, tradusă ca sindrom al deficitului de atenție și al hiperactivității, este frecvent întâlnită în rândul copiilor și adolescenților. Potrivit unor studii științifice, suplimentarea dietei cu acizi grași omega 3 și omega 6, magneziu și zinc ajută la diminuarea simptomatologiei ADHD.  

Să recunoaștem simptomele ADHD


Din cauza imposibilității de a fi calm și a neatenției, copilul cu ADHD poate prezenta simptome din mai multe categorii:

  • deficit de atenție: se concentrează cu greu asupra unei sarcini, nu poate fi atent mai mult de câteva minute, nu termină ceea a început, este uituc și distrat, greșește deseori din neglijență, pare că nu ascultă când cineva îi vorbește;

  • hiperactivitate motrică: este agitat în permanență, îi este aproape imposibil să stea câteva minute pe scaun, nu se angajează în jocuri sau activități liniștite, are mai tot timpul semne de bună purtare: vânătăi, zgârieturi, cucuie;

  • impulsivitate verbală și motrică: acționează înainte de a gândi, vorbește excesiv, întrerupe alte persoane, este mereu nerăbdător, pare nepăsător față de consecințele faptelor sale, dar și față de recompense.

Aparent, majoritatea copiilor se comportă în acest fel. Însă pentru copilul cu ADHD, simptomele durează cel puțin 6 luni și sunt prezente în orice mediu: familial, școlar, extra-școlar.
În general, ADHD debutează înaintea vârstei de 12 ani și afectează de 3 ori mai frecvent băieții decât fetele.