9 soluții pentru a elimina starea de greață imediat

Poate fi provocată de o problemă digestivă, de sarcină sau chiar de un miros neplăcut. Descoperă cum poți înlătura rapid starea de greață.
De multe ori apare pe neașteptate și nu știi ce să faci pentru a-ți reveni. Indiferent care este cauza care o provoacă, cu siguranță te-ai gândit de multe ori că vrei să ai la îndemână o soluție rapidă pentru a neutraliza starea de greață. Este adevărat că vei avea nevoie în continuare de un consult de specialitate pentru a determina cauza acestui disconfort, dar contează foarte mult să îți ameliorezi starea pentru a te putea concentra asupra activității pe care o desfășori și a putea avea o alimentație normală.

 
Iată care sunt remediile utile pentru a scăpa de starea de greață:

 
1. Alege poziția potrivită

Îți amintești că părinții îți spuneau să nu stai niciodată întins după ce mănânci? Se pare că aveau dreptate. Când stai întins lichidul gastric intensifică starea de greață sau vomă și accentuează disconfortul general. Nu sta nici ghemuit pentru că o asemenea poziție va înrăutăți greața datorită presiunii exercitate asupra stomacului.
Este indicat să stai pe un fotoliu, astfel încât spatele să aibă susținere și să eviți să te miști prea mult.

 
2. Deschide o fereastră sau stai în fața unui ventilator

Există un motiv practic pentru care observi că majoritatea persoanelor care au rău de mașină stau mereu lângă geamul deschis. Aerul proaspăt reduce greața, deși specialiștii nu au determinat exact de ce. Este posibil să fie datorită faptului că elimină orice miros sau pur și simplu te ajută să te concentrezi pe altceva în afara stării de rău. Este util să stai lângă o fereastră deschisă ori în fața unui ventilator când simți că îți este greață, mai ales dacă deja îți este prea cald.

 
3. Aplică o compresă rece

Compresele reci aplicate la spatele gâtului vor diminua greața. Când aparea starea neplăcută este foarte probabil ca temperatura corpului să crească, iar compresa rece te va ajuta să te simți mai bine în câteva minute.

 
4. Meditează sau respiră adânc

Meditația are drept efect relaxarea și redirecționarea gândurilor, favorizând o stare de calm. În unele cazuri greața este provocată de stres sau anxietate, așa că este foarte util să înveți câteva tehnici de meditație care te vor ajuta să te relaxezi și să fii optimist.
Respirația lentă poate face parte din exercițiul de meditație sau o poți practica separat pentru a diminua disconfortul resimțit. Inspiră încet pe nas, ține-ți respirația 3 secunde, apoi expiră lent pe gură. Repetă de 8-10 ori, până când simți că starea de greață s-a ameliorat.

 
5. Distrage-ți atenția

Uneori este suficient să te gândești la altceva pentru a stopa starea neplăcută. Cu cât te concentrezi mai mult asupra stării de rău, cu atât greața se va accentua. Data viitoare când apare greața procedează altfel. Distrage-ți atenția citind o carte, urmărind o emisiune interesantă la televizor, realizând câteva activități simple în casă sau jucându-te alături de copiii tăi.
Dacă ești la serviciu respiră adânc de câteva ori și începe să verifici acte sau mesaje pe care nu ai avut timp să le citești până acum.

 
6. Hidratează-te

În situațiile în care nu poți mânca sau bea lichide din cauza stării de greață poate apărea deshidratarea. De asemenea, greața poate fi un simptom al deshidratării sau consumul excesiv de lichide poate declanșa această stare neplăcută.
Când nu te simți bine încearcă să bei apă cu înghițituri mici de-a lungul zilei. Dacă apa îți accentuează greața poți încerca limonada.

 
7. Încearcă ceaiul de mușețel

Are un efect sedativ și diminuează anxietatea. Este ușor de găsit la magazin și o ceașcă de ceai de mușetel te va ajuta să te simți mult mai bine după 30 de minute.

 
8. Folosește puterea lămâilor

Lămâile conțin acid citric, care stimulează digestia și calmează tractul digestiv. Este util să adaugi câte o linguriță de suc de lămâie la fiecare lichid pe care îl bei de-a lungul zilei fie pentru a preveni greața, fie pentru a diminua disconfortul.
În cazul în care greața se datorează constipației este util să bei apă caldă combinată cu suc de lămâie. În același timp nu trebuie să consumi o cantitate prea mare de suc de lămâie dintr-o dată pentru că ai putea agrava starea de greață. Și mirosul lămâilor te poate ajuta să îți îmbunătățești starea.
În cadrul studiilor realizate s-a constatat că uleiul esențial de lămâie reduce greața și voma în cazul femeilor însărcinate. Dacă nu ai la îndemână ulei esențial de lâmâie este suficient să tai în două o lămâie și să inspiri mirosul special.

 
9. Nu uita de ghimbir

Are proprietăți antiemetice și este un remediu des folosit pentru a elimina greața. Este recomandat să mesteci o bucată de ghimbir proaspăt sau confiat ori poți alege o ceașcă de ceai de ghimbir.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod