6 trucuri ca să dormi bine

Adormi foarte greu sau te trezeşti de mai multe ori în timpul nopţii? Află câteva trucuri care te vor ajuta să te relaxezi şi să-ţi îmbunătăţeşti calitativ somnul, iar dimineaţa să te trezeşti plină de energie!

Adormi foarte greu sau te trezeşti de mai multe ori în timpul nopţii? Află câteva trucuri care te vor ajuta să te relaxezi şi să-ţi îmbunătăţeşti calitativ somnul, iar dimineaţa să te trezeşti plină de energie!

 

Statisticile arătă că o persoană din trei suferă de insomnie la un moment dat în viaţă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, acest fapt este îngrijorător având în vedere că durata şi calitatea somnului pot favoriza apariţia a diferite probleme de sănătate, precum: diabet, depresie, anxietate, afecţiuni cardiace, cancer, deteriorarea memoriei, slăbirea sistemului imunitar sau creştere în greutate.

Potrivit specialiştilor este obligatoriu sa dormim măcar 6-8 ore pe noapte şi să cuprindem cel puţin o parte din intervalul 22:00 - 02:00.

"Orele necesare pentru somn variază de la persoană la persoană, însă statisticile arată că în general fiecare avem nevoie de 7-8 ore de somn. Sub 6 ore sau peste 9 ore de somn în cazul persoanelor adulte sunt asociate cu dereglarea metabolismului şi cu probleme la nivelul inimii", atenţionează dr. Phyllis C. Zee, profesor de neurologie şi directorul Centrului pentru Studiul Tulburărilor de Somn de la Şcoala de medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwester din Chicago.

Iată ce trebuie să faci ca să dormi bine!

 

1. Respectă programul de somn

Chiar dacă ai nopţi în care te pui la somn mai târziu, încearcă să stabileşti o oră de culcare pe care să o respecţi cu sfinţenie. Deşi este greu să stabileşti cu exactitate un program bătut în cuie, specialiştii susţin că este foarte important să încerci acest lucru în cazul în care ai probleme cu somnul.

 

2. Bea un ceai de lavandă sau muşeţel

Sunt două remedii recunoscute pentru proprietăţile lor calmante. Dacă eşti nervoasă şi stresată, poţi să te calmezi recurgând la aceste două remedii seara înainte de somn. O ceaşcă de ceai cald are un efect foarte puternic de calmare, potrivit medicului Sandra Meyerowitz, specialist în nutriţie la Clinica Nutrition Works din Louisville.

 

3. Fără cafea sau alte băuturi cu cofeină după ora 16:00!

Dacă ai constatat că devii neliniştită şi îţi este greu să te relaxezi seara, nu consuma cafea sau alte produse pe bază de cofeină după-amiază pentru că îţi pot perturba serios somnul.

 

4. Plimbă-te în aer liber!

Nimic nu se compară cu o plimbare sau o alergare uşoară în aer liber, deoarece relaxează organismul şi te va ajută să ai un somn liniştit şi profund.

 

5. Nu lua masa chiar înainte de a merge la culcare!

Este foarte important să nu mănânci înainte cu 3 ore de somn, deoarece nu-i vei permite organismului să se odihnească bine, iar calitatea somnului este seminificativ diminuată.

 

6. Ai grijă la medicamentele împotriva insomniei!

Majoritatea medicamentelor, chiar dacă te ajută să dormi, nu îţi asigură şi acel somn cu adevărat liniştitor. "Medicamentele sedative, hipnotice au ca efect secundar, în primul rând, senzaţia de "cap greu" (mahmureala) a doua zi dup[ administrare. Ele pot cauza dependenţă şi, uneori, există riscul supradozării.

Alte efecte secundare sunt ameţelile, tulburările de vedere, senzaţia de gură uscată, somn mai puţin odihnitor", avertizează Dr. Carmen Nonn, medic specialist fitoterapeut, în cadrul Departamentului de Cercetare al Laboratoarelor Fares Bio Vital.