6 efecte pe care le au antibioticele asupra sănătăţii tale

Stomacul şi rinichii au de suferit foarte mult în urma unui tratament. De asemenea, femeile pot să dezvolte candidoza vaginală.

Chiar dacă sunt folosite pentru a distruge bacteriile rele din corp, antibioticele atacă şi alte bacterii care au un rol esenţial în organism. De aceea este bine să fii cumpătată cu administrarea lor şi să recurgi la antibiotice doar la recomandarea medicului şi în situaţiile de urgenţă.

De asemenea, specialiştii avertizează că dacă recurgi la antibiotice ca o soluţie rapidă, cu cât le administrezi mai des cu atât sporesc rezistenţa corpului la infecţii şi scad în timp eficienţa altor tratamente.

Ca să ştii la ce te expui abuzând de antibiotice, iată câteva dintre cele mai cunoscute efecte pe care le au asupra sănătăţii.

Potrivit dr. Tania Bejan, medic imunolog şi specialist Ropharma, efectele negative ale antibioticelor pe termen lung sunt:


1. Afecţiuni ale stomacului

Cele mai des întâlnite efecte negative ale antibioticelor (aproape 10%) sunt dezechilibrele digestive, stările de greaţă şi ameţeală. Acestea sunt provocate de inflamaţii ale intestinului, ce apar ca urmare a dezechilibrului la nivelul bacteriilor saprofite aflate în stomac. Organismul îşi pierde astfel abilitatea de a  reţine apă  şi nutrienţii în corp, iar pacientul este supus unei stări cronice de deshidratare, avertizează dr. Tania Bejan.


2. Candidoza

Femeile care apelează des la antibiotice se pot confrunta cu Candida, deoarece acestea au un efect negativ asupra florei vaginale.
"Antibioticele pot favoriza şi agrava candidozele, astfel că 10 % din persoanele afectate se confruntă cu apariţia şi răspândirea acestei afecţiuni atât la nivel vaginal, cât şi în cavitatea bucală  sau pe piele” explică specialistul imunolog Ropharma, Dr. Tania Bejan.  


3. Afecţiuni respiratorii


În urma folosirii constante a antibioticelor, adulţii se pot confrunta cu probleme respiratorii, deoarece pereţii plămânilor sunt afectaţi. De asemenea, administrarea antibioticelor la o vârstă fragedă creşte riscul apariţiei astmului sau a altor afecţiuni precum alergiile sau sinuzitele cronice.



4. Scăderea imunităţii

“În cea mai mare parte, flora intestinală este responsabilă şi de menţinerea unui sistem imunitar sănătos şi eficient. Dezechilibrele pe care administrarea de antibiotice le produce se extind şi sistemului de apărare, deoarece flora intestinală nu mai poate sintetiza imunoglobulinele, cu rol esenţial în combaterea agenţilor patogeni”, explică  specialistul Ropharma, Dr. Tania Bejan.


5. Afecţiuni ale rinichilor

Insuficienţa renală şi pietrele la rinichi sunt două dintre efectele antibioticelor asupra rinichilor care devin vulnerabili în faţa pericolului unei noi infecţii.



6. Alergii

Persoanele care aleg să urmeze tratamente cu antibiotice pot dezvolta reacţii alergice cauzate de coloranţii chimici şi aditivii conţinuţi de acestea.

Evită administrarea antibioticelor pentru probleme banale şi acţionează pentru întărirea sistemului imunitar cu ajutorul suplimentelor care au vitamina C, lactoferină şi colostru. Această combinaţie stimulează imunitatea şi combate infecţiile.