Glanda tiroidă este situată chiar la baza gâtului și conține hormoni care reglează mai multe funcții în corpul tău, inclusiv metabolismul, ritmul cardiac și temperatura corpului. Există două moduri în care glanda tiroidă poate fi afectată: hipertiroidia, când glanda produce prea mulți hormoni, și hipotiroidismul, când glanda produce prea puțini hormoni. Aceste tulburări pot fi cauzate de o varietate de probleme și sunt mai frecvente în cazul femeilor. Iată ce simptome îți indică faptul că ar trebui să mergi la un control pentru glanda tiroidă!
Cum știi că trebuie să mergi la un control pentru glanda tiroidă?
1. Ești deprimată, nervoasă sau iritată
S-ar putea să fii deprimată, să ai probleme cu memoria sau să ai un sentiment de panică tot timpul, crezând că este vorba despre niște probleme psihologice, nu fizice. Însă aceste modificări ale dispoziției, care includ anxietatea sau depresia, pot indica faptul că ai probleme cu tiroida.
Depresia vine ca un simptom al hipotiroidismului, însă poate apărea și în cazul hipertiroidismului. 2. Nivelul colesterolului este ridicat
Multe dintre simptomele care pot indica o problemă cu glanda tiroidă pot fi cauzate și de alte afecțiuni. Un nivel ridicat al colesterolului în organism poate fi un semn că glanda tiroidă are probleme. Atunci când nivelul hormonilor este scăzut, nivelul colesterolului este ridicat.
3. Greutatea ta se schimbă subit sau ți-e mereu foame
Cei mai mulți oameni recunosc schimbările de greutate ca principal simptom al problemelor tiroidiene, deși endocrinologii spun că acesta nu este primul semn care apare. Acest lucru are loc deoarece tiroida reglează metabolismul, iar dacă nu mai funcționează corect, greutatea are de suferit.
Pierderea bruscă în greutate, chiar și când apetitul și cantitatea de alimente rămân la fel, reprezintă un simptom principal al hipertiroidismului. Iar creșterea în greutate pe care oamenii o atribuie înaintării în vârstă poate fi cauzată de hipotiroidism.4. Ai probleme gastro-intestinale
Dacă ai astfel de probleme, s-ar putea să crezi că este ceva în neregulă cu sistemul digestiv. Însă tiroida poate provoca probleme gastro-intestinale. Printre simptomele hipertiroidiei se numără modificări la nivelul tranzitului intestinal, pe când constipația poate fi un simptom al hipotiroidismului.
5. Ești obosită tot timpul sau nu poți dormi
Insomnia poate avea mai multe cauze. Dar dacă nu poți să adormi, s-ar putea să suferi de hipertiroidism.
Cu toate că te gândești că acest lucru poate fi cauzat de ceva psihologic, poate avea o cauză fizică.