Tocmai de aceea, e imperios necesar să ai grijă cu dedicație de sănătatea ficatului tău. În acest sens, programele de detox care luaseră cu asalt universul sănătății acum câțiva ani ne promiteau un organ mai sănătos prin purificare. Curând a luat însă avans o nouă direcție: dacă ne-am îngriji de ficatul nostru prin nutriție? În acest sens, află care sunt vitaminele de care are nevoie ficatul tău, pentru a-i potența activitatea!
De ce este atât de important ficatul?
Ficatul desfășoară unele dintre cele mai importante funcții în corp, fiind principalul organ care ne protejează de propriile alegeri nocive de viață.
Detoxificând, epurând, susținând digestia sau formarea cheagurilor de sânge, ficatul stă practic la baza sănătății tale.Cea mai importantă funcție a ficatului este aceea de detoxifiere, eliminând substanțe toxice ce pot fi conținute de medicamente, mâncăruri sau hormoni. Astfel, fie că ai băut un pahar de vin sau ai mâncat o pungă de chipsuri, bietul ficat se va ocupa să șteargă urmele „nesăbuinței tale”, prin urină sau scaun. De asemenea, ficatul filtrează și purifică sângele.
Tot ficatul este cel care contribuie la reglarea metabolismului, extrăgând zahărul din sânge și transformându-l în glucoză, ce va fi folosită când scade glicemia, iar tu ești lipsită de energie.
Secreția bilei, depozitarea vitaminelor și a mineralelor, stocarea sângelui folosit apoi drept rezervor în situații de urgență cum este șocul hipovolemic, sunt alte funcții de seamă pe care și le asumă ficatul.
Mai avem nevoie să îți explicăm de ce ficatul este considerat a fi unul dintre cele mai importante organe din corp, în aceste condiții?4 vitamine de care ficatul are mare nevoie
În ceea ce privește relația dintre menținerea sănătății ficatului și nutriție, studiile au demonstrat că există o corelație importantă. Deși mai sunt încă necesare cercetări în acest sens, un lucru este sigur: ai grijă prin alimentație de ficatul tău și te va răsplăti cu aceeași dedicație.
Iată care sunt vitaminele ce vor menține sănătatea ficatului tău!
Vitamina E
Unul dintre cei mai potenți antioxidanți, vitamina E protejează celulele și țesuturile de radicalii liberi din atmosferă, iar dacă nu ți se pare o misiune nobilă, află că stresul oxidativ produs de aceștia poate cauza afecțiuni grave, precum cancerul sau bolile cardiovasculare.
Dar vitamina E este considerată și un aliat prețios în cazul bolii ficatului gras non-alcoolic, o serie de afecțiuni hepatice prezente la cei care nu consumă alcool sau se delectează cu el în cantități moderate.Această relație a fost demonstrată și în cadrul unui studiu din 2018, publicat în revista Antioxidants. Conform acestuia, vitamina E reduce stresul oxidativ în cazul pacienților diagnosticați cu boala ficatului gras non-alcoolic, deși mai sunt necesare cercetări în acest sens. Citește continuarea pe divahair.ro
Posteaza comentariu