Remedii naturale pentru răceală care chiar funcționează

A început toamna și deja te gândești la cât de des ai răcit anul trecut în sezonul rece? Află ce remedii naturale pentru răceală te pot ajuta să previi sau să reduci gravitatea simptomelor.
Vitamina C, usturoiul, mierea, lămâia, ceaiul de ghimbir și chiar whisky-ul sau coniacul sunt pe lista remediilor naturale propuse atunci când ai probleme cu răceala, dar care dintre ele funcționează? 
Când vine vorba despre răceală întotdeauna este mai bine să previi decât să tratezi. O alimentație echilibrată, care conține multe fructe și legume proaspete, te va ajuta să ai o imunitate puternică în sezonul rece și să faci față mai bine modificărilor de temperatură. De asemenea, peștele gras precum somonul sau macroul furnizează organismului acizi grași de tip Omega-3, fortificându-l în fața infecțiilor. Este important să consumi și alimente care conțin vitamina E ( avocado, nuci braziliene), zinc (carne de vită, cereale integrale, soia) și complexul de vitamine B (linte, produse lactate, carne de vită). Un astfel de meniu te va face mai puțin vulnerabil în fața răcelii de sezon.
Cu toate acestea, uneori răceala apare chiar dacă ai încercat să ai un meniu sănătos, iar nasul înfundat și durerile în gât îți pot strica dispoziția.
Dacă preferi să nu iei medicamente, cel mai bine este să încerci remedii naturale pentru răceală, fără efecte adverse. Există foarte multe combinații care te pot ajuta, dar nu toate sunt la fel de eficiente.

 
Iată care sunt soluțiile naturale care te ajută să te simți mai bine:

 
1. Miere, lămâie și ghimbir

Ceaiul fierbinte de ghimbir, la care adaugi suc de lămâie și miere este un remediu rapid pentru durerile în gât și tuse. Mierea crează un strat protector și previne usturimea, fiind utilă atât pentru tusea seacă, cât și pentru cea productivă. Potrivit studiilor de specialitate, o linguriță de miere amestecată în ceai înainte de culcare favorizează un somn liniștit, în ciuda răcelii. Lămâia are un efect antimicrobian și luptă împotriva infecției, iar ghimbirul reduce intensitatea durerii și previne stările de greață care pot apărea atunci când tușești foarte mult sau datorită acumulării excesive de mucus. 

 
2. Alimente bogate în vitamina C

În general se consideră că persoanele răcite ar trebui să consume o cantitate mai mare de vitamina C pentru a elimina rapid simptomele răcelii. Deși vitamina C este adesea menționată când se discută despre răceală, studiile realizate au demonstrat că este mai utilă în cazul persoanelor care fac un efort fizic intens, de exemplu curse de maraton sau pentru cele care locuiesc în zone cu un climat foarte rece.
Majoritatea fructelor conțin vitamina C, dar specialiștii avertizează că un consum excesiv de calorii poate reduce imunitatea, înrăutățind răceala. De asemenea, dacă te-ai obișnuit să bei suc de portocale atunci când ești răcit, fii atent ce variantă alegi. Selectează un produs care nu conține zahăr pentru a nu te simți mai rău sau poți prepara sucul proaspăt chiar tu.

 
3. Usturoi

Combinația utilizată în mod tradițional este usturoi zdrobit amestecat cu un pahar de lapte. Deși nu sună deloc apetisant, încă se află pe lista de remedii naturale pentru răceală. Usturoiul are un efect antimicrobian și fortifică organismul în lupta împotriva infecțiilor virale. Potrivit studiilor realizate, suplimentarea cu usturoi pe timpul răcelilor stimulează imunitatea și reduce gravitatea simptomelor specifice răcelii și gripei.

 
4. Băuturi alcoolice

Pentru adulți, uneori se recomandă să bea whisky sau coniac dacă sunt răciți. Specialiștii consideră că puțin whisky sau coniac adăugate în ceai sau apă fierbinte, înainte de culcare, au un efect antiinflamator și pot reduce febra în mod eficient.
Cu toate acestea, nu este decât un remediu care trebuie utilizat rar, supa de pui și ceaiul fiind mult mai eficiente atunci când te simți rău din cauza răcelii.

 
5. Ceapă

Un alt remediu tradițional este să tai o ceapă și să pui câte o jumătate în fiecare șosetă, urmând să dormi așa. Această metodă este încă utilizată, dar, dacă vrei să eviți mirosul neplăcut și să reduci riscul de a te împiedica dimineața când te scoli, este indicat să consumi preparate care conțin ceapă. Vei obține aceleași efecte benefice, iar tusea și durerea în gât vor dispărea rapid.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod