Mirodeniile - remediu in unele afectiuni

Mirodeniile sunt percepute de catre europeni drept niste adaosuri cu rolde aromatizare si condimentare a preparatelor culinare. Putini au fostinsa aceia care au putut constata si efectele terapeutice ale acestoringrediente alimentare.

Multi chinezi stiu, de pilda, ca nucsoara este o mirodenie utila inprevenirea si tratarea durerilor si balonarilor abdominale, a diareei,indigestiei si vomei, fiind si un bun stimulent si carminativ stomacal,dar este periculoasa pentru cei cu hemoroizi si dureri dentare.

Maghiranul este un adevarat medicament pentru tratarea guturaiului,febrei, vomei, diareei, hepatitei, malnutritiei la copii, sau a eruptiilorcutanate. Un decoct din maghiran, baut de 2-3 ori pe zi poate produce unefect sudorific puternic, dar mai si inlatura mirosul neplacut degajat,uneori, din cavitatea bucala. Pruritul (mancarimi ale pielii) poate fialungat prin tamponarea locala cu zeama rezultata din fierberea a 150 grmaghiran in 500 ml apa. Maghiranul este cunoscut si ca un bun diureticsi stimulent al apetitului, ajutand la eliminarea mucozitatilor. Intraditia populara chineza, maghiranul este cunoscut ca un regulator altemperaturii corpului, fiind adesea folosit in locul ceaiului negru,in timpul verilor toride.

Inca de pe vremea cand vechii negustori orientali bateau drumurile sprecentrul Europei, strabatand si meleagurile romanesti, ghimbirul si-a facutaparitia in bucataria noastra, fiind mai apoi cultivat si de taraniiromani. In mod inexplicabil, in perioada comunista, interesul pentruaceasta mirodenie a scazut atat de mult incat nu a mai fost cultivat,fiind dat aproape complet uitarii. Chinezii considera ghimbirul dreptunul dintre cele cinci ingrediente principale in dietoterapie, alaturide otetul de orez, vinul de orez, sare si miere. Ghimbirul este apreciatpentru calitatile sale terapeutice in guturaiuri, tuse, stari de voma,astma, diaree.

El actioneaza, in mod deosebit, asupra plamanilor, stomacului si splinei.O radacina proaspata de ghimbir, rasa si fiarta in 250 ml apa, timp de10 minute, produce un fel de bautura cu efecte remarcabile in tratareaedemelor, vomei sau tusei, inducand si o senzatie puternica de incalzirea corpului, respectiv, un efect sudorific pregnant. Atunci cand febranu cedeaza, fierbeti 100 gr ghimbir proaspat in 500 ml apa si spalatitot corpul cu zeama rezultata. Daca tusea nu vrea sa va lase in pace,stoarceti o radacina de ghimbir si amestecati sucul cu putina miere si250 ml apa fierbinte; beti cate 1-2 cani pe zi. In

cazul unei indigestii, mancati cateva bucatele de tulpina de ghimbirproaspat; in vreme ce o cana de suc din aceeasi parte a plantei va poatescapa de un sughit rebel, greata sau voma, ori chiar de o toxiinfectiealimentara. Rapoarte medicale din diverse spitale chinezesti arata cainjectarea unei solutii de 5-10% suc de ghimbir in zonele afectate,poate trata cu succes durerile reumatice. Nu putem ignora nici faptulca amestecul de 50 gr ghimbir proaspat cu 30 gr zahar brun - consumatde 3 ori pe zi, timp de 7 zile - trateaza cu succes dizenteria. Si,inca ceva: chiar mai mult decat usturoiul, ghimbirul are calitatea dea atenua mirosul neplacut al unor preparate din carne de oaie, miel,scoici, sau peste.

Toti parintii ai caror copii se imbolnavesc de varsat de vant ar trebuisa stie ca pot grabi eruptia cutanata, folosind coriandrul (atat tulpinacat si radacina) fiert si aplicand spalaturi calde copilului. Consumulregulat de coriandru va face sa dispara mirosul neplacut al urinei; invreme ce o mancare de porc, vita sau peste cu coriandru intreg (plantasi radacini) alunga mirosul fetid al respiratiei unor persoane, dar simirosul neplacut degajat de unele femei din zona vaginala. El reduceaciditatea si durerile gastrice. Totusi, coriandrul nu este recomandata fi consumat in mod constant timp indelungat, deoarece creste continuuenergia "calda" din organism, ceea ce ar produce o sete exagerata siconstipatie, ca si uscarea si craparea buzelor. De aceea nu se recomandanici folosirea exagerata in tratamentul varsatului de vant, ci, numaipana la aparitia primelor semne ale eruptiei.

Putini stiu ca piperul are calitati terapeutice in cazul durerilorabdominale, tulburarilor gastrice, diareelor sau toxiinfectiiloralimentare. Medicina traditionala chineza il categorieste drept un alimentbenefic pentru stomac si intestinul gros. Un gram de praf de piper negru,impreuna cu 30 gr ghimbir proaspat, fierte in 750 ml apa, pana scadela 250 ml, poate trata cu succes o voma acuta provocata de o gastritaavansata. Barbatii care se aleg, uneori, cu o eczema a scrotului se pottrata cu spalaturi cu o zeama obtinuta din amestecul de 10 gr praf depiper negru cu 8 cani de apa data intr-un clocot.

Medicii chinezi au constatat ca pacientii hipotensivi pot sa-si mareascatensiunea arteriala cu circa 5 mmHg daca tin in gura cate un bob depiper negru timp de 20-30 minute. Efectul dispare dupa 15-20 minute,dar este util pentru a restabili tensiunea arteriala normala fara efectesecundare nedorite, obtinandu-se si un efect de incalzire a corpului sia calotei craniene, fara cresterea pulsului. In cazurile de indigestiicu diaree, 1 gr de praf de piper alb dizolvat in 200 ml apa, impreuna cu9 gr praf de glucoza poate face minuni, daca este consumat de 3 ori pezi timp de 1-3 zile. La copiii sub 1 an, doza este de 0,3-0,5 gr piperalb, iar la cei intre 1-3 ani, doza este de 0,5-1,5 gr, dar nu se poatedepasi cantitatea de 2 gr zilnic.

In tratamentul nefritelor (o inflamatie la nivelul rinichilor) mediciiantici chinezi recomandau urmatoarea reteta: se gaureste - cu grija -un ou proaspat de gaina si se introduc 7 boabe de piper alb ; se astupagaura cu faina umeda, se inveleste oul intr-o hartie umeda si se fierbeoul in abur, pana se intareste. Se mananca oul cu tot cu piper, de douaori pe zi (la copii, doar un ou pe zi) timp de 10 zile. Dupa 3 zile depauza, se repeta seria (daca mai este nevoie!). De regula, un asemeneatratament are 3 reprize, pentru a fi siguri de rezultate. Totusi,retineti ca, daca sunt consumate in exces, piperul alb si negru potprovoca necazuri, in mod deosebit, celor cu afectiuni oftalmologice casi celor care au dureri laringo-faringiene.