Vei întâlni adesea șofranul ca ingredient în rețetele exotice, dar nu este doar un condiment util pentru a obține un gust senzațional, ci și un remediu eficient pentru sănătate. Compușii activi din extractul de șofran sunt crocina, crocetina și picrocrocina.
Utilizare
Extractul de șofran este utilizat pentru tratarea numeroaselor afecțiuni printre care: acneea, degenerescența maculară, boala Alzheimer, depresia și diabetul. În plus, se consideră că șofranul are un efect analgezic și previne cancerul.
Beneficii dovedite științific
Deși este un remediu popular, încă nu există o bază științifică pentru toate presupusele beneficii ale acestui extract. Câteva dintre ele au fost dovedite, în timp ce restul trebuie să fie validate de cercetători.
Iată care sunt beneficiile testate ale extractului de șofran:
1. Depresia
Poate părea surprinzător că șofranul a fost verificat în primul rând ca tratament alternativ pentru depresie, dar rezultatele obținute au fost remarcabile. În urma studiilor realizate s-a constatat că în cazul depresiei de gravitate medie suplimentele care conțin extract de șofran sunt la fel de eficiente ca și fluoxetina, un medicament prescris adesea pentru tratarea acestei afecțiuni.
De asemenea, s-a putut observa că timpul de acțiune și primele efecte pozitive sunt mai rapide față de medicamentele convenționale.
Extractul de șofran este foarte util pentru prevenirea gândurilor negative, precum și pentru a reuși să dormi liniștit. Atunci când organismul are parte de odihna adecvată și reacțiile la factorii perturbatori sunt mai reduse ca severitate. Extractul de șofran este o alternativă utilă pentru a evita tratamentul medicamentos, pe care multe persoane nu-l pot urma pe termen lung.
2. Eliminarea kilogramelor în plus și diminuarea apetitului
Dacă ai probleme cu kilogramele acumulate în ultima vreme, iar dietele nu au rezultatele dorite poți încerca extractul de șofran. Acționează rapid asupra apetitului și neutralizează temutele pofte alimentare care pot pune în pericol orice dietă. Potrivit cercetătorilor, extractul de șofran crește producția de serotonină, prevenind tentația de a gusta mereu ceva și centimetrii în plus.
Astfel, persoanele supraponderale care iau extract de șofran timp de minimum 8 săptămâni vor reuși să reducă numărul de gustări de-a lungul zilei, chiar și în condițiile în care nu le sunt restricționate caloriile consumate. De asemenea, eliminarea kilogramelor în plus este accelerată, iar corpul are un aspect mult mai tonifiat ca urmare a utilizării acestui supliment.
3. Sindromul premenstrual
În urma studiilor realizate cercetătorii au constatat că extractul de șofran este benefic și pentru femeile care se confruntă cu simptomele neplăcute ale sindromului premenstrual. Femeile care iau extract de șofran timp de minimum 2 cicluri menstruale vor începe să observe reducerea stărilor de irascibilitae și a retenției de apă, specifice perioadei de dinaintea declanșării sângerării menstruale.
Efecte adverse
Șofranul nu prezintă riscuri dacă este consumat în cantități mici. Este recomandat să nu iei mai mult de o capsulă de șofran pe zi dacă alegi acest supliment și să respecți doza recomandată pe ambalaj.
În cazul în care depășești cantitatea indicată pe etichetă pot apărea amețeli, dureri de cap, hipotensiune sau stări de greață. Nu este recomandată suplimentarea cu șofran în cazul femeilor însărcinate. Toxicitatea sau alergiile sunt rare dar, dacă observi hemoragii sau amorțirea mâinilor sau a picoarelor trebuie să întrerupi suplimentele și să te programezi la un consult de specialitate. Dacă iei deja un tratament pentru depresie nu încerca să-l completezi cu extractul de șofran pentru că ai putea declanșa sindromul serotoninergic, care îți poate pune viața în pericol.
Nu este recomandat nici persoanelor care suferă de insuficiență renală sau calculi biliari. În cazul în care urmezi un alt tratament, indiferent de ce natură este, cel mai bine este să discuți cu medicul tău înainte de a începe să iei suplimente cu extract de șofran.
Posteaza comentariu