Curățarea chakrelor este un lucru esențial pentru a crea un flux util de energie în tot organismul. Un blocaj la nivelul oricărei chakre poate afecta negativ atât starea de spirit, cât și activitățile cotidiene. Simptomele blocajelor energetice sunt distanțarea, dificultățile de concentrare, lipsa motivației sau depresia. Dacă sunt lăsate netratate pot apărea durerile de cap frecvente sau crampele la nivelul stomacului. Indiferent dacă a apărut deja un blocaj sau nu tehnicile prezentate de www.guardian-angel-reading.com te vor ajuta să previi stările negative care îți pot periclita sănătatea.
Unde sunt localizate chakrele?
Începând de sus prima este chakra Coroană, localizată la nivelul capului și vizând partea superioară a creierului. A doua este chakra Celui de-al Treilea Ochi, care se află între sprâncene, pe frunte.
Următoarea este chakra Gâtului, localizată pe toată lungimea gâtului. Cea de-a patra este chakra Inimii, aflată în zona pieptului. A cincea este chakra Plexului Solar, care vizează abdomenul și începe de sub coaste. Următoarea este Chakra Sacrală, care se află imediat sub buric și guvernează zona genitală, iar ultima este chakra Rădăcină, care se află la baza coloanei vertebrale și este asociată cu forța vitală și dorința de supraviețuire.
Tehnici eficiente pentru curățarea chakrelor
Iată ce metode se pot folosi pentru îndepărtarea blocajelor și favorizarea circulației energiei în mod util:
1. Meditația individuală pentru fiecare chakră
Meditația cu rol de curățare va trebui focalizată pe specificul fiecărei chakre. Astfel, pentru chakra Coroană va fi nevoie de un simbol al conexiunii cu întregul univers, la nivel fizic și spiritual.
Rugăciunea este cea mai rapidă tehnică în această situație. Pentru chakra Celui de-al Treilea Ochi va trebui utilizată conexiunea cu lumina pentru a realiza obiectivul de curățare. Imaginează-ți corpul ca pe un panou solar care are nevoie de energie și lumina intensă a soarelui pentru a se încărca numai cu emoții pozitive.
Curățarea chakrei Gâtului necesită petrecerea timpului în aer liber. Este foarte util să meditezi sau să te rogi afară, sub un cer albastru sau măcar într-un loc de unde poți vedea cerul.
Pentru chakra Inimii procedura este destul de simplă, fiind nevoie de crearea unei conexiuni cu aerul. Inspiră adânc în timp ce meditezi sau când ești în aer liber, într-un loc liniștit, departe de poluare și agitație.
Pentru chakra Sacrală vei avea nevoie de apă pentru a favoriza procesul de curățare energetică.
Este ideal să înoți într-o sursă de apă naturală cum ar fi un râu sau un lac pentru a te putea conecta la fluxul de energie provenit de la întreaga planetă. În cazul în care nu ai această posibilitate este bine să faci un duș sau o baie relaxantă pentru a-ți curăța corpul și sufletul.Chakra Rădăcină posedă o conexiune profundă cu solul, iar pentru curățarea ei va fi nevoie să faci plimbări în natură, de preferat desculț. În acest mod vei reîncărca această chakră și vei neutraliza lucrurile negative acumulate de-a lungul timpului.
2. Meditația pentru chakre multiple
Este o formă de meditație pentru care vei avea nevoie de un loc liniștit, unde poți sta așezat sau întins într-o poziție confortabilă și ești sigur că nu vei fi întrerupt.
Când începi să meditezi pentru chakre multiple trebuie mai întâi să inspiri profund de câteva ori. Concentrează-te pe ritmul respirației până când îți intră în reflex. În continuare vizualizează un bulgăre de energie albă care strălucește deasupra Chakrei Coroană și concentrează-te asupra energiei care se scurge din el spre chakră, până când se deblochează și fluxul pătrunde spre următoarea chakră. Trebuie să realizezi acest proces pe etape până când ajungi la chakra Rădăcină, iar după ce ai ajuns la această chakră finală trebuie să aloci timp suplimentar pentru fluxul energiei prin toate chakrele pentru a crea un traseu pozitiv spre suflet.