Ciclul de control al celor 5 elemente

Taoistii au structurat cel de-al doilea ciclul de transformare a qi-uluidupa ce au observat ca tipurile de energie corespunzatoare elementelor sepot controla intre ele, nu numai genera. Astfel focul topeste metalul;metalul taie lemnul; lemnul strapunge pamantul; pamantul absoarbe apasi apa stinge focul.

Aceste efecte se cunosc si la noi la tara, insa nimeni nu le poateexplica decat ca o traditie. De exemplu, taranii stiu ca daca iarna (apa)este grea, cu ninsori si geruri mari, vara (focul) nu va fi seceta;daca primavara (lemnul) va fi frumoasa, inceputul toamnei (pamantul)va aduce mult rod s.a.m.d. Aceasta traditie are insa in spate observareanaturii de catre stramosii nostri, ei fiind mult mai apropiati de ea siintelegand transformarile ei mult mai bine decat noi.

Mergand mai departe cu observatiile, taoistii (si nu numai) au realizatca acelasi lucru se intampla si in interiorul corpului. Inima (focul)controleaza plamanii (metalul), acestia la randul lor controleazaficatul (lemnul). Ficatul controleaza splina-pancreasul (pamantul),iar acestea controleaza rinichii (apa), ciclul inchizandu-se cu rinichiicare controleaza inima.

Noile cercetari ne arata ca inteleptii antici aveau mare dreptate. Deexemplu, rinichii pulseaza intr-un ritm de 36 de batai pe minut si,fiind doi, realizeaza impreuna 72 de batai pe minut, adica exact atatcat este normal sa pulseze o inima sanatoasa. In momentul in care ei numai functioneaza bine, numarul de pulsatii crescand sau micsorandu-se,acelasi lucru se intampla si cu inima, ea iesind din regimul ei optimde lucru si creand la randul ei alte disfunctii.

In acest mod actioneaza terapeutii si medicii in China (ca si cei din altetari). Cunoscand foarte bine acest principiu al celor cinci elemente cucele doua cicluri de manifestare, de control si de creatie, ei reusescsa restabileasca echilibrul energetic interior intre organe. Ei reusescsa le armonizeze si sa le redea energia si puterea tineretii, folosindcand unul, cand altul din cele doua cicluri sau pe amandoua odata.

Ciclul de creatie
Ciclul de control
Ceea ce este mai interesant este ca acest principiu, alcelor cinci elemente, este universal valabil pentru toatedomeniile noastre de activitate si pentru absolut tot ce neinconjoara. Putem sa credem sau nu acest lucru, dar el esteun fapt real. Intalnim acest principiu in afaceri, in domeniulsanatatii, in relatiile afective, in arta, in filosofie, pestetot.

Orientalii cunosc acest principiu si il folosesc mai ales in afaceri sisanatate (cu predilectie China si Japonia). Ca peste tot insa, la niveleavansate, de genul Tao al managementului, nu au acces decat cei carese straduiesc, vor si sunt interesati de acest nivel or, majoritateaoamenilor, atat in Occident, cat si in Orient, sunt preocupati de alteprobleme si nu de propria lor educatie si perfectionare. Cei care insainvata aceste principii, si le folosesc in viata de zi cu zi, devinoameni de succes si la randul lor ii pot ajuta pe cei care doresc saisi schimbe viata.

Am fost rugat sa mai dau anumite exercitii simple care sa-i poata ajutape cei care citesc aceste articole. Astazi am sa ma folosesc de prilejpentru a va da un exercitiu simplu pe care sa-l faceti dimineata candva treziti.

Imediat dupa ce v-ati trezit, va intindeti bine-bine de tot, ca un pisoisau un catel ce se alinta, ramaneti cu ochii inchisi si suradeti din totsufletul inimii dumneavoastra. Suradeti-i pana cand o vedeti pur si simplurosie, vesela si surazatoare, cu chipul dumneavoastra tanar pe suprafataei. In felul acesta o incarcati cu multa energie pozitiva, multa iubiresi bucurie, iar ea va transmite acest semnal tuturor organelor. Estedoar regina organelor, nu? La randul lor, ele incep sa genereze alteemotii si energii pozitive (curaj, bunatate, deschidere, blandete, etc.),iar acest lucru va va aduce o zi plina de bucurie si succese.

Puteti sa ma credeti sau nu, puteti sa faceti sau nu acest lucru,depinde de dumneavoastra. Eu surad inimii mele in fiecare dimineata decativa ani. Scriitorul american Og Mandino ne invata, in celebra sa carte"Cel mai vestit vanzator din lume", sa intampinam fiecare zi cu iubirein inima. Si nu numai el ne invata acest lucru, sfintii parinti si totiinteleptii si initiatii acestei lumi recomanda acest lucru. Este timpulsa le urmam exemplul. Succes.

de Costin Vasile
Instructor de Taiji Quan si Qi Gong
Telefon: 0722-197874 sau 460.43.88
e-mail: costin.tao@k.ro