Ghimbirul este un remediu folosit de secole pentru a trata diverse afecţiuni, iar în prezent cercetătorii au demonstrat că efectele sale pot să fie mai puternice decât a multor medicamente. De aceea este foarte important să incluzi ghimbirul în dieta zilnică, iar noi îți oferim motivele care te îndeamnă să faci acest lucru. Descoperă care sunt cele mai importante beneficii ale ghimbirului ca să cunoști cu exactitate cât de sănătos este pentru corpul tău!
Ghimbirul conține gingerol, o substanță cu rol antiinflamator în corp
Gingerolul, o substanţă importantă din ghimbir, are un rol antiinflamator şi poate să fie un remediu eficient pentru persoanele care suferă de artrită reumatoidă sau osteoartrită. Cercetările realizate au arătat că ghimbirul a fost la fel de eficient precum ibuprofenului în cazul persoanelor cu osteoartrită, însă fără să producă reacţii adverse la stomac (lucru pe care-l provoacă ibuprofenul).
Ghimbirul ameliorează stările de greață
S-a dovedit că ghimbirul are un efect puternic în calmarea și prevenirea stărilor de greață în cazul persoanelor care fac chimioterapie sau au suferit o intervenție chirurgicală. De asemenea, studiile arată că ghimbirul poate să amelioreze stările de greață resimțite de femeile însărcinate, scrie publicația Healthline.
Ghimbirul este bun pentru diabetici
Cercetările realizate până în prezent arată că ghimbirul are capacitatea de a regla nivelul glicemiei în corp, având un efect benefic pentru persoanele care suferă de diabet. În urma unui studiu efectuat în 2015 pe un eșantion de 41 de persoane cu diabet zaharat de tip 2, s-a constatat că prin consumul a 2 grame de pulbere de ghimbir pe zi se ajunge la o scădere a glicemiei cu până la 12%.
Ghimbirul tratează indigestia
Atunci când ai probleme digestive, disconfort și chiar durere la nivelul stomacului, ghimbirul s-a dovedit a fi foarte util. Aceste probleme apar pentru că stomacul de golește foarte greu, iar ghimbirul ajută tocmai prin stimularea tranzitului intestinal.
Ghimbirul reduce intensitatea durerilor menstruale
Numeroase studii au arătat că durerile menstruale sunt reduse în intensitate dacă se consumă câte un gram de pulbere de ghimbir în primele trei zile ale menstruației.
Ghimbirul scade nivelul colesterolului rău
Un studiu realizat pe un eșantion de 85 de persoane cu hipercolesterolemie arată că nivelul colesterolului a scăzut după ce paricipanții au consumat timp de 45 de zile câte 3 grame de pulbere de ghimbir.
Ghimbirul are efect anticancerigen
Numeroase studii au arătat că ghimbirul are efect anticancerigen. Nu numai că protejează corpul de cancer, dar el s-a dovedit că micşorează tumorile deja existente şi împiedică răspândirea acestora în corp.