Floarea de liliac este aleasă adesea pentru sărbătorirea evenimentelor speciale sau pentru realizarea aranjamentelor florale romantice, dar nu are numai un rol estetic, ci poate constitui baza pentru un organism puternic, rezistent în fața stresului, răcelilor sau afecțiunilor dermatologice.
Specialiștii în aromaterapie și medicii au colaborat de-a lungul timpului pentru a determina ce afecțiuni poate trata floarea de liliac. Efectul ei curativ reface echilibrul psihologic și fortifică organismul din interior.
Liliacul, cu numele științific de Syringa vulgaris, are de obicei flori mov, dar variantele hibride pot avea și culori de galben, albastru sau alb. Mirosul este ușor de recunoscut și este mult mai puternic atunci când înfloresc, iar sezonul nu durează decât câteva săptămâni.
Iată ce afecțiuni poate trata floarea de liliac:
1. Reducerea inflamațiilor de la nivelul pielii
În cazul în care suferi de psoriazis, eczemă, acnee sau rozacee floarea de liliac te poate ajuta să ai din nou un ten curat și sănătos, fără deshidratare, descuamare sau cicatrici. Ceaiul din flori de liliac aplicat sub formă de comprese sau uleiul esențial de liliac diluat în ulei de floarea soarelui ori cocos vor accelera vindecarea pielii și vor proteja zonele afectate.
2. Prevenirea ridurilor
Floarea de liliac este comestibilă și poate deveni un aliat esențial în lupta împotriva semnelor de îmbătrânire și a petelor pigmentare. De asemenea, te poți clăti pe față dimineața și seara cu o cană de ceai din flori de liliac pentru a stimula elasticitatea pielii și a menține conturul feței ferm.
3. Creșterea imunității
Dacă ai probleme din cauza unei infecții bacteriene sau fungice este foarte util să bei ceai din flori de liliac. De asemenea, florile consumate direct sau ceaiul susțin sănătatea sistemului digestiv și pe a celui respirator.
O singură ceașcă de ceai de liliac consumată dimineața te va proteja în mod eficient împotriva germenilor și microbilor din aer, reducând riscul de gripă și răceală.
4. Combaterea febrei
Floarea de liliac a fost utilizată timp îndelungat în cadrul medicinei tradiționale datorită efectului antipiretic. Compresele cu acest ceai sau consumul intern vor scădea rapid febra și accelerează refacerea organismului. Floarea de liliac stimulează procesul de transpirație, eliminând toxinele și favorizând vindecarea.
5. Diminuarea stresului și a anxietății
Floarea de liliac este un remediu adecvat în cazul unui program stresant, dacă ești într-o stare de tensiune, ești agitat sau nu te poți odihni așa cum trebuie. Savurează lent o ceașcă de ceai din flori de liliac, folosești uleiul esențial de liliac pentru a parfuma camera sau pune ceaiul într-un recipient tip spray și aplică pe pernă și cearșafuri pentru a reveni la o stare de relaxare și liniște interioară.
De asemenea, poți amesteca 3 picături de ulei esențial de liliac cu 10ml de ulei din sâmburi de struguri într-un recipient tip roll on și vei aplica mixul pe încheieturi de fiecare dată când simți că te copleșește anxietatea în timpul zilei.
Te vei simți mult mai bine și vei lua decizii bine argumentate în momentele dificile, fără să ai senzația că nu poți face față obstacolelor.
6. Eliminarea paraziților intestinali
Florile de liliac pot fi consumate direct pentru a elimina paraziții și viermii intestinali, dar poți bea și ceaiul pentru a obține un efect similar.
7. Tratarea vânătăilor și a zgârieturilor
Compresele cu acest ceai și aplicarea uleiului esențial diluat previn formarea hematoamelor sau le deschid la culoare mult mai rapid. În cazul tăieturilor superficiale sau zgârieturilor poți folosi tot ceaiul pentru comprese care vor asigura o vindecare rapidă, prevenind infecțiile.