Căderea de calciu - Ce trebuie să faci ca să-ți revii imediat

Fracturi, bătăi anormale ale inimii, vedere încețoșată. Căderea de calciu netratată poate fi în cele din urmă fatală, așa că ia măsuri din timp!
Calciul este un mineral foarte important care reglează tensiunea arterială și întărește oasele. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, densitatea osoasă scade și vei avea nevoie de mai mult calciu pentru a rămâne sănătoasă. Dacă organismul nu primește calciu suficient prin dietă și suplimente, atunci poate apărea hipocalcemia.
 

Principalele simptome ale căderii de calciu sunt: 

 
- unghii fragile;
- căderea părului;
- spasme musculare;
- crampe musculare;
- fracturi;
- senzație de amorțeală sau furnicături la nivelul mâinilor și picioarelor;
- confuzie;
- pierderea memoriei;
- depresie;
- halucinații.
 
Tratamentul pentru căderea de calciu implică adăugarea unui supliment în dieta ta, însă nu încerca să te tratezi singură! Dacă iei mai mult decât doza recomandată de calciu fără aprobarea medicului, poți avea probleme serioase, cum ar fi pietrele la rinichi.
 

Suplimentele de calciu recomandate în mod obișnuit includ:

 
- carbonat de calciu;
- citrat de calciu, care este cel mai ușor absorbit;
- fosfat de calciu, care este de asemenea ușor absorbit și nu are ca efect secundar constipația.
 
De asemenea, poți preveni căderea de calciu și elimina mai rapid simptomele ei dacă incluzi în alimentația zilnică următoarele alimente:
 

1. Lactatele

Produsele lactate sunt cea mai bună sursă de calciu, totuși trebuie să fii atentă la cantitate deoarece consumul excesiv poate crește nivelul de colesterol din organism.
Brânza este o completare ideală pentru micul dejun. Combin-o cu mere si pere tăiate felii și vei avea energie toată ziua, menținând controlul asupra calcemiei. Iaurtul este o altă sursă bogată de calciu.
O ceașcă de iaurt organic, cu un conținut redus de grăsimi, poate fi un dressing dietetic pentru salate sau va înlocui cu succes sosurile cu multe grăsimi pe care le consumi alături de friptură.
 

2. Semințele

Macul, susanul, semințele de chia și de țelină sunt bogate în calciu și alți nutrienți esențiali pentru un organism fortificat și un nivel constant al calciului.
Adaugă o lingură de semințe la salate, smoothie - uri sau deserturi și vei obține 10-12% din necesarul zilnic de calciu, cu un plus de aromă.
 

3. Peștele

Sardinele și somonul sunt alte surse importante de calciu. De asemenea, conțin acizi grași omega 3 și proteine, care protejează sănătatea inimii. Încearcă să consumi pește de acest tip la prânz sau cină cât mai des. Nivelul calciului se va stabiliza și, în cazul în care ai suferit o cădere sau ai simptome neplăcute, această dietă te va ajuta să îți revii mult mai repede.

 
4. Migdalele

Migdalele conțin calciu, magneziu, mangan și vitamina E. Ronțăie 10 migdale dimineața, în drum spre serviciu sau ca gustare în zilele aglomerate.
Te vei putea concentra mult mai ușor, iar aportul de vitamine va preveni fluctuațiile și căderea de calciu. Alte beneficii ale consumului de migdale sunt echilibrarea tensiunii arteriale și prevenirea ridurilor.
 

5. Fasolea

Fasolea albă și cea neagră sunt o sursă bună de calciu. O ceașcă de fasole gătită îți asigură 10-20% din necesarul zilnic de calciu. O poți folosi ca înlocuitor al cărnii sau o poți adăuga la salate pentru a obține o nouă textură și savoare. De asemenea, consumul de fasole reduce colesterolul de tip LDL și riscul apariției diabetului de tip 2.
  
Este important să știi că unele medicamente pot interacționa negativ cu suplimentele de calciu. Acestea sunt:
 
- beta-blocantele prescrise pentru reglarea tensiunii arteriale, cum ar fi atenololul, pot scădea absorbția de calciu dacă sunt luate în decurs de două ore de la administrarea suplimentelor de calciu;
- medicamentele pentru afecțiunile biliare, cum ar fi Colestipol, pot scădea absorbția de calciu și accelera eliminarea acestui mineral prin urinare;
- medicamentele care conțin estrogen pot contribui la creșterea nivelului de calciu din sânge;
- diureticele pot fie să contribuie la creșterea concentrației de calciu din sânge (Hidroclorotiazida), fie să o scadă (Furosemid);
- absorbția  anumitor  antibiotice cum ar fi fluorochinolonele și tetraciclinele poate scădea ca urmare a adăugării suplimentelor de calciu.
 
Uneori modificările dietei și suplimentele nu sunt suficiente pentru a trata hipocalcemia.
În acest caz, medicul îți poate prescrie calciu sub formă de soluție injectabilă. 
Rezultatele pozitive vor apărea  în primele săptămâni de tratament. Cazurile severe de hipocalcemie vor fi monitorizate la intervale de una până la trei luni.