Beneficiile spirulinei pentru sănătate: de ce să o consumi?

Spirulina este o algă recunoscută pentru faptul că are cel mai mare conţinut de vitamine, microelemente, aminoacizi și fermenţi. Descoperă beneficiile spirulinei pentru sănătate!

Spirulina este o microalgă cu efecte miraculoase asupra sănătăţii şi a frumuseţii. Ea este considerată ca fiind alimentul ideal și cel mai complet al viitorului, conţinând una dintre cele mai mari cantităţi de proteine dintre toate alimentele naturale.

Pe lângă conţinutul ridicat de proteine, spirulina mai are betacaroten, vitamina B12, acid gama linolenic, enzime, oligominerale şi multă clorofilă.


Beneficiile spirulinei pentru sănătate



1. Curăţă sângele de toxine


Poate unul dintre cele mai importante beneficii pe care le aduce spirulina pentru sănătatea corpului este acela că are un efect detoxifiant asupra sângelului, curăţându-l de toxine.


2. Împiedică dezvoltarea celulelor canceroase


Datorită unui compus din conţinutul său, numit ficocianină, spirulina are capacitatea de a inhiba formarea celulelor canceroase.


3. Previne îmbătrânirea prematură a tenului


Printre beneficiile spirulinei se numără şi efectul său regenerant pe care-l are asupra pielii. Datorită conţinutului bogat de vitamina E și de alţi antioxidanţi, spirulina întȃrzie îmbătrȃnirea, deoarece stimulează regenerarea celulelor pielii.
Astfel, consumul de spirulină te ajută să-ţi păstrezi tenul tânăr, menţinându-i elasticitatea şi prevenind formarea ridurilor.  


4. Conţine de trei ori mai multe proteine decât carnea


Potrivit nutriţionistului Gillian McKeith care este recunoscută în Marea Britanie, spirulina în stare uscată, aşa cum o găsim sub formă de pulbere sau capsule, spirulina conţine 60% proteine, adică de trei ori mai multe proteine decât carnea. De asemenea, spirulina are toţi aminoacizii esenţiali pentru sănătatea organismului, fiind o sursă excelentă de proteine pentru persoanele care urmează un regim vegan sau vegetarian.


5. Scade colesterolul rău şi trigliceridele


Numeroase cercetări au demonstrat că spirulina are un efect benefic asupra inimii, favorizând scăderea nivelului de colesterol rău, precum şi cel al trigliceridelor. Toate studiile care s-au realizat până în prezent au semnalat aceste efecte cardioprotectoare pe care le are spirulina.



6. Protejează creierul de boli grave


Alături de spanac şi afine, spirulina s-a dovedit a avea efect protector asupra creierului, prevenind apariţia maladiilor degerenerative, cum ar fi Alzheimer şi Parkinson, după cum se arată într-un studiu publicat în US National Library of Medicine National Institutes of Health.

Acum că ai aflat beneficiile spirulinei ştii şi de ce ar fi bine să o incluzi în alimentaţia ta zilnică. Spirulina o poţi găsi în magazinele naturiste sub formă de pulbere pe care o poţi amesteca în sucuri proaspăt stoarse de verdeţuri sau cu apă şi lămâie. Are un gust pregnant de alge şi pentru început ar fi de preferat să foloseşti un vârf de cuţit pentru a te obişnui cu gustul ei, urmând ca apoi să măreşti gradual cantitatea la o linguriţă cu spirulină pe zi.

Dacă nu poţi să te obişnuieşti deloc cu pulberea poţi să alegi tabletele de spirulină pe care să le administrezi conform indicaţiilor de pe ambalaj.