A mâncat sâmburi de caise ca să scape de cancer și s-a intoxicat cu cianură

Așa sună povestea unui bărbat care a încercat o soluție naturală ca să se vindece de cancer. De ce pot să fie periculoși sâmburii de caise?
Se spune despre sâmburii de caise că ar ar avea o substanță în nucleul lor care este recunoscută pentru efectul ei anticancerigen. Însă, chiar dacă au devenit destul de populari în ultimii ani, trebuie să fii foarte atentă la consumul acestor sâmburi, deoarece pot să fie foarte periculoși pentru sănătate.

Sâmburii de caise conțin o substanță numit amigdalină, care se transformă în cianură în momentul în care sunt consumați. Amigdalina (vitamina B17) a fost folosită în 1845 ca tratament împotriva cancerului, după ce doi chimiști francezi i-au descoperit proprietățile, însă ea a fost considerată prea toxică și cercetările au fost oprite. 

Un bărbat din Australia de 67 de ani s-a intoxicat cu cianură după ce a luat o cantitate prea mare de extract din sâmburi de caise.
Potrivit raportului semnalat în The British Medical Journal, bărbatul scăpase de cancerul la prostată și consuma acest extract ca să se asigure că tumoarea nu va recidiva. 

Timp de 5 ani de zile, el a luat zilnic câte două lingurițe cu extract din sâmburi de caise și trei tabelte dintr-un supliment naturist care are la bază tot extractul din sâmburi de caise. Astfel că, în fiecare zi, se intoxica cu 17,32 de miligrame de cianură. În timpul unei intervenții chirurgicale, medicii au descoperit în sângele lui un nivel ridicat de cianuri și lipsa oxigenului în sânge. 

Simptomele intoxicației cu cianură sunt: greața, febra, durerile de cap, sete accentuată, insomnie, letargie, dureri musculare, stare de confuzie, nervozitate, tensiune arterială scăzută.
În cazul unei expuneri îndelungate se poare ajunge la comă, insuficiență pulmonară și deces. 

Din fericire, bărbatul a scăpat de pericol, însă el a decis să continue tratamentul cu extract din sâmburi de caise, în ciuda avertismentelor oferite de medici. ”Medicamentele pe care le luăm după ureche, în special când vorbim despre acest tratament cu extract din sâmburi de caise, sunt adesea luate în doze mult prea mari și fără să se cunoască pe deplin efectele adverse pe care le au asupra sănătății. Pacienții au tendința de a se concentra doar pe efectele benefice, fără să ia în calcul și pericolele care-l pândesc atunci când administrează cantități prea mari din acest traament.
Farmaciștii ar trebuie să le specifice pacienților care doresc aceste suplimente că nu există dovezi științifice care să le ateste eficiența și să le vorbească despre efectele adverse care pot să apară”,
explică medicul care l-a tratat pe bărbatul australian Dr. Alex Konstantatos, citat de Australian Journal of Pharmacy

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod