Dupa ce avem impresia sau sentimentul ca am obtinut-o, traim cu frica de-a nu o pierde… in cazul mamelor care au adoptat copii este cu atat mai acut acest sentiment… uneori imbracand forme terifiante… fie pentru mama fie pentru copil.
Va voi prezenta atentiei un caz: N.N. 39 de ani. Se prezinta pentru relatii incordate cu parintii si in special mama, cu dorinta de-a face ceva pentru acest lucru. N.N. a fost adopatata la 2 luni dintr-o casa de copii. De la inceput parintii au trait cu sentimentul ca sunt incompleti si "insemnati" pentru ca nu au putut da nastere unui copil. Au facut tot ce le-a stat in putere sa treaca sub tacere adoptia copilului. La varsta de 18 ani N.N. a aflat ca este adopatata din alte surse, si nu a considerat de cuviinta sa spuna parintilor ce a aflat.
Peste aproxiamtiv un an, N.N. a spus despre adoptie unei bune prietene, care a considerat de cuviinta sa le relatateze parintilor acestei depre celel aflate. In casa lui N.N. s-a declansat infernul. Au inceput certuri interminabile intre N.N. si parintii acesteia. Din acel moment relatia dintre N.N. si parinti a deventi foarte tensionata, N.N. primind permanent reprosuri ca nu isi iubeste parintii, deoarece nu sunt parintii sai.
Timp de 18 ani N.N. a trait cu dorinta si curiozitatea de-a afla despre circumstantele nasterii sale, neindraznind sa caute ceva sau sa intrebe ceva. Cele cateva incercari de-a dicuta cu parintii sai depre subiectul adoptiei, au avut ca efect certuri insotite de reprosuri.
La varsta de 36 de ani, N.N. a luat decizia de-a o cauta pe cea care i-a dat viata.
A descoperit rapid ca locuia intr-o localitate din apropiere si ca aceasta, a stiut in permanenta de evolutia fiicei sale, dar exista o intelegere cu parintii lui N.N. de-a nu interveni in viata acesteia din urma. Din acel moment relatia lui N.N. cu parintii si in special cu mama sa, s-a tensionat foarte puternic.
Ce se intampla?
Multe din femeile care adopta copii, in mare masura traiesc cu frica de a ii pierde si ce-i mai ingrozitor cu frica de-a pierde iubirea acestora. Acesta este motivul pentru care trec sub tacere, acest subiect rusinos - adoptia. Aceste femei traiesc permanent cu frica de-a isi pierde copilul si iubirea acestuia.
Aceste frici au ca rezultat o relatie foarte tensionata cu copilul. La multe din intrebarile copilului despre nasterea sa, raspunsurile sunt incoerente, date cu intarziere, etc.
Dezvaluirea adoptiei uneori este impinsa dincolo de varsta majoratului… cu cat acest subiect este tratat mai firesc si mai normal, cu cat varsta la care copilul afla despre adoptie este mai mica, cu atat situatia se normalizeaza mai repede si mai usor.
Cu cat varsta la care i se dezvaluie copilului, adevarul depre nasterea sa, este mai mare cu atat riscul de-a crea tensiuni in realtiile copil-parinti sunt mai mari. Multi copii care au aflat la varsta adolescentei ca sunt adoptati, relateaza o pierdere a valorilor si reperelor. Au sentimentul ca intreaga lor lume se prabuseste, ca nu mai stiu ce-i adevarat si ce nu….
Ce va propun, celor care ati adoptat copii: spuneti-le ca nu sunteti cei care le-au dat nastere… Cu cat mai devreme, cu atat mai santos pentru dvs., pt copil si pentru relatia cu copilul.
Este o dovada de mare incredere si respect fata de copilul dvs, sa-i aduceti la cunostiinta adevarul despre nasterea sa. Orice individ are dreptul de-a cunoaste circumstantele nasterii sale si descendenta sa de sange. Este o nevoie fundamental umana, care se cere a fi respectata.
Psiholog Nusa Bugeac, Psihoconsulting
Comentarii (3)
Copilul trebuie sa stie de la o varsta destul de frageda despre faptul ca a fost adoptat, dar si faptul ca a fost dorit foarte mult. Trebuie sa inteleaga ca este iubit de familia lui, ca aceasta incearca sa-i ofere toata dragostea si intelegerea de care dispune, dar pentru asta are nevoie si de ajutorul sau pentru ca ei sa fie o familie completa.
I-am spus copilului meu ca este adoptat la 5 ani si-un pic. Si asta, pt. ca m-a ajutat el, foarte mult, punandu-mi intrebari al caror raspuns nu aveam cum sa-l ocolesc, sa-l cosmetizez sau sa-l aman. M-a intrebat, din una-n alta, daca si el a crescut in burtica mea. Ce sa-i fi spus? DA? Copiii retin amanunte, reactii, fraze si secvente care, pt. noi, adultii, nu-nseamna nimic. Cand as fi considerat eu ca trebuie sa discut acest subiect cu el, ar fi fost foarte greu sa-l mai fac sa inteleaga daca afirmatiile mele se bateau cap in cap. Eu cred ca oportunitatile nu trebuie pierdute. Daca ai posibilitatea, spune-i! E destul de greu sa-i explici, mai tarziu, de ce n-ai avut suficienta incredere sa-i spui adevarul. E dreptul lui sa stie! Si, daca va e teama ca-l pierdeti, faceti in asa fel incat sa simta ca sunteti, macar cand sunt mici, centrul universului lui. E simplu: oferiti-i multa, multa dragoste! E greu?
In functie de imprejurari, in familie apare un copil adoptat, cu trecerea anilor trebuie sa-i creeze copilului o educatie mai speciala. Ma refer la afectiune, felul cum gandeste copulul, capacitatea lui de gandire, de cunostinte, de iubire fata de parinti. Cand ajunge la o varsta mijlocie / in nici un caz la mojorat, ceva mai devreme, consider ca trebuie sa i se spuna ca este adoptat - dar, ianinte de toate trebuie pregatit cu mare diplomatie, incetul cu incetul pana va intelege in asa masura ca dragostea lui fata de parinti sa nu se deterioreze. ATENTIE PARINTI ! NU AVETI VOIE SA GRESTITI IN ASTFEL DE MOMENTE / SI TOTUL ESTE O.K.
Posteaza comentariu