Asa cum am mai spus-o in repetate randuri, sarcina este o aventura. Sarcina nu este altceva decat perioada de viata intrauterina a viitorului individ. Nimeni nu poate sa garanteze bunul sfarsit al acesteia si nici sa prevada cat de norocos si devreme acasa va fi copilul atat de asteptat.
Cu toate acestea, noi toti, pacienti si medici obstetricieni, putem incerca sa veghem la bunul mers al sarcinii. Iar prima conditie pentru ca aceasta supraveghere sa raspunda cerintelor voastre este ca voi, pacientele sa va adresati medicului specialist (obstetrica-ginecologie) inca din primele saptamani de sarcina.
De fapt, in mod ideal, un cuplu care isi doreste un copil sanatos ar trebui sa se adreseze medicului inca dinaintea sarcinii. Astfel, diversele probleme de sanatate (fie ele ginecologice sau de alta natura) pot fi depistate si tratate inca din timp, adica inaintea obtinerii acelei sarcini. Astfel, unele din ele pot deveni incompatibile cu sarcina (se pot agrava, pot pune in pericol fatul sau mama, iar tratamentul lor poate fi impiedicat de sarcina).
Consultul preconceptional - primul pas ideal
Acest prim pas ideal se numeste "consult preconceptional" si are uneori o mare importanta pentru viitorul sarcinii. Indiferent, insa, daca acest prim consult de specialitate a fost facut sau nu, consultatiile prenatale (adica cele efectuate in timpul sarcinii) au o importanta covarsitoare. Si asta nu pentru ca mama sau fatul ar avea vreo anumita boala, ci tocmai ca aceasta boala sa poata fi prevenita sau depistata si tratata din timp, adica inainte de a fi prea tarziu.
Ce presupune o dispensarizere corecta a sarcinii?
Tocmai de aceea, a fost imaginat un program special de dispensarizare (urmarire) a sarcinii. Ce presupune, de fapt, o dispensarizere corecta a sarcinii? In primul rand, trebuie stiut faptul ca dispensarizarea difera dupa cum sarcina este "normala" sau cu risc crescut (SROC = sarcina cu risc obstetrical crescut).
In sarcina normala, ritmul consultatiilor prenatale trebuie sa fie lunar in primele doua trimestre si bilunar in trimestrul al treilea. Sunt pareri care sustin chiar consultatiile saptamanale in ultima luna de sarcina. Mai trebuie stiut faptul ca aceste consultatii prenatale nu pot fi facute de orice medic: daca la sarcina "normala", medicul de familie poate suplini, dar doar intr-o oarecare masura, cateva din atributiile obstetricianului, sarcina cu ROC nu poate fi dispensarizata decat de medicul specialist ginecolog.
In plus, la orice mica suspiciune, medicul de familie trebuie sa indrume gravida spre specialist.
Cand sa te prezinti la prima consultatie prenatala?
Prima consultatie prenatala trebuie sa aiba loc in saptamanile 5-6 de amenoree (adica incepand cu a 2 a saptamana de intarziere a menstrei, atunci cand si testul imunologic de sarcina, TIS-ul, se pozitiveaza).
Cu aceasta ocazie medicul trebuie sa treaca in revista toate antecedentele ginecologice si non-ginecologice ale gravidei (in mod corect cuplului), sa se asigure de existenta si localizarea corespunzatoare a sarcinii (prin examen ginecologic si ecografic), sa evidentieze ecografic sarcina intrauterina si sa faca primele masuratori ecografice, masuratori ce vor servi ca punct de reper pentru ecografiile ulterioare.
Primele analize de laborator
Tot cu prilejul primei consultatii prenatale se indica si primele analize de laborator:
- hemoleucograma;
- glicemie;
- ureea serica;
- creatinina serica;
- acidul uric seric;
- testele serologice de sifilis si HIV;
- grupa sanguina si Rh-ul genitorilor;
- examenul sumar de urina;
- urocultura;
- examenul secretiei vaginale;
- examenul citologic Babes-Papanicolaou;
- culturile din colul uterin;
- complexul TORCH.
Acestor analize strict necesare si obligatorii li se vor adauga, doar atunci cand este cazul, investigatii specifice adaptate fiecarui pacient in parte. Tot acesta este si momentul in care se masoara si se noteaza tensiunea arteriala, pulsul si greutatea gravidei. Consultatiile prenatale ulterioare sunt adaptate problemelor specifice posibile sau deja aparute in cursul sarcinii.
Alte doua momente foarte importante in dispensarizarea ecografica a sarcinii sunt saptamanile 11-14 (cand se realizeaza un prim profil morfologic) si 18-21 (cand se realizeaza adevarata ecomorfologie fetala). Aceste doua ecografii sunt cruciale in depistarea eventualelor malformatii fetale.
Iar pentru ca a venit vorba de ecografia in sarcina trebuie stiut faptul ca ea reprezinta o investigatie paraclinica pe care e bine sa o faca un medic ginecolog cu mare experienta in ecografie obstetricala si nu orice persoana "cu competenta".
Articol realizat de dr. Mihai Dimitriu, medic specialist obstetrica-ginecologie la Clinica de obstetrica-ginecologie "Sf Pantelimon" Bucuresti si asistent universitar UMF "Carol Davila" Bucuresti.
Comentarii (11)
buna ziua am 24 de ani si am 16 sapt de sarcina e primul meu copil si ar dori sa stiu ce am voie sa mananc si ce nu iar in plus am multe dureri iar doctrita mia zis k e normal asa e?
buna ziua,doresc sa imi explice cineva de ce dupa o intrerupere de sarcina la 5 saptamani,testul de sarcina arata a fi tot pozitiv.In 6 oct,implinesc luna de la avort si testele imi indica tot sarcina. Am inteles ca hormonii HCG,au luat-o razna,deoarece am facut un ecograf acum o saptamana,cel cu camera video si mi s-a spus ca in uter se vede ceva dar nu este in nici un caz sarcina,probabil resturi.Ma intrebi de resturi poate fi dintr-o samantza de 5 saptamani calculate de la prima zi de ciclu?Cum arata la eco,o sarcina de 2 luni,acum ar trebui sa am 2 luni si 3 zile.vreau sa cred ca am eliminat-o dar de ce testele de sarcina arata pozitiv. Cum reglez hormonii HCG? Cineva bine intentionat,va rog sa imi raspunda. Multumesc mult.4751
Buna seara!as dorii sa stiu ce semnifica rezultatele testului torch,din pacate nu reusesc sa interpretez corect rezultatele,si ma preocupa acest aspect foarte mult....nu pot spune prea multe despre buletinul de analize decat ca majoritatea au rezultat a fi negative,iar o singura analiza a rezultat pozitiv!...pentru linistea mea si a bebelusui meu,as dori sa stiu daca mi se poate raspunde!
ar trebuii sa dati niste filmulete video cum creste copilul in burta la mama lui multumesc pentru intlegere
Sfatul meu e sa iti mai iei un test sau 2, iti spun din experineta eu am facut 3 pana a iesit pozitiv si intradevar eram insarcinata, se poate pune si problema de a fii racit dar sa speram ca nu e asta mult succes
Da... am incercat sa raman deci nu ne am protejat. Dupa 16 zile de la incercare mi am facut testul si nu sunt gravida. Ciclul nu mi vine de 2 sapt. Ce sa fac??? Ajutati ma cu un sfat. E posibil ca testul sa fi gresit?
cum este posibil ca o policlinica privata, unde esti inscris la un medic de familie, sa se inchida cu totul pt. concediu de sarbatorii,in acest caz de unde iti poti lua trimitere pt. efectuarea analizelor? Cu aceeasi situatie m-am confruntat si in vara cind pol. Lotus a fost inchisa 2 saptaminii pt. concediu. Traim in romania, unde orice este posibil.
daca nu te duci cu euro te trateaza dar cu indiferenta***unde sunt banii nostri pe care-i dam la sanatate???
as merge la ecografii in fiecare zi sa-mi vad bebele de 2 luni care nu cred ca este prea cuminte din moment ce am avut o iminenta de avort***sper sa fie totul ok pana la nastere
Ar fi destul de interesant sa aqveti si acteva poze cu bebe in burtica. Eu am 2 luni de sarcina si mi-ar placea sa vad cum arata bebe in burtica mea.
EU AM FOST TRATATA CU SUPERFICIALITATE, NIMIK GRATIS TOTUL CONTRACOST SI SUNT F SCUMPE DE UNDE SA ITI PERMITI DIN SALARIUL MINIM APOI DE UNDE MAI TRAIESTI
Posteaza comentariu