Am nascut un copil sanatos. De ce sunt trista?

  Cand apare depresia post-partum si la ce interval se poate manifesta dupa nastere?
Cristina Milicescu, psiholog: Tristetea post-partum ("baby-blues") apare de regula intre cea de-a treia si cea de-a zecea zi dupa nastere. Psihologii estimeaza ca intre 50 si 80% dintre femei traiesc aceasta stare de tristete. Intensitatea starii variaza de la o femeie la alta, la unele se manifesta mai puternic, la altele sub o forma mai usoara. Mama manifesta o stare de agitatie, trece usor de la bucurie la plans, are dificultati cu somnul. Originea acestei stari vine din faptul ca proaspata mamica incepe sa constientizeze noul statut, faptul ca viata ei s-a schimbat deodata la 180 de grade. Apar o multime de ganduri si intrebari cu privire la reusita sau esecul in noul rol de mama.

Pe langa acestea, doctorii vorbesc si despre transformari hormonale puternice, asociate cu epuizarea fizica si lipsa somnului. Daca aceasta stare de tristete persista mai mult de 2 saptamani, vorbim despre depresia post-partum, o forma accentuata a tristetii post-partum. Exista mamici care pot experimenta aceasta stare la cateva luni dupa nastere.

 

  Prin ce simptome se manifesta si pe ce perioada se intind ele? Cum isi poate da seama o proaspata mama ca sufera de depresie post-partum?
Cristina Milicescu, psiholog: Simptomele tin in primul rand de o stare duala pe care o traieste mama si pentru care nu are nicio explicatie. Tocmai a nascut un copil, o minune a lumii si o stare neasteptata de tristete ii da tarcoale, ganduri dintre cele mai urate ii trec prin minte si starile de nervi si plans o coplesesc. Pe langa acestea, pot aparea stari de panica generate de teama de a sta singura cu copilul si de a nu-i face rau acestuia, anxietate crescuta vizavi de modul in care va reusi sau nu sa-l creasca, dificultati de concentrare, lipsa interesului pentru activitati care alta data ofereau placere. De regula, aceste simptome sunt prezente cam 2 saptamani pana la o luna, cand mama intra intr-un ritm cu bebelusul si impreuna reusesc sa formeze o echipa. Pe masura ce programul devine ordonat, mama are timp sa se ingrijeasca si isi gaseste un mod de a trai alaturi de copil si de partener, lucrurile se aseaza si simptomele dispar de la sine.

Reluand procentul enuntat mai sus, majoritatea mamicilor experimenteaza starea de tristete postpartum, cazurile de depresie postpartum fiind mult mai rare. In momentul in care simptomele devin din ce in ce mai agresive si o indeparteaza pe mama de copil, aceasta negandu-si in permanenta rolul, tristetea postpartum capata un caracter clinic si atunci e nevoie de interventia unui terapeut. Pe langa acestea pot fi identificate simptome ca: lipsa poftei de mancare, stare de neliniste, frica, sentimente de inferioritate si vinovatie, sentimente "amestecate" fata de copil si fata de partener, simptome psihosomatice (dureri de cap si spate, palpitatii, dureri de stomac, dureri de burta, probleme cu vederea, dureri toracice), atacuri de panica, pericol de suicid. De asemenea, daca prin anumite actiuni ea incearca sa-i faca rau celui mic, daca plange foarte multe ore pe zi, daca nu reuseste sa doarma si are mereu ganduri negative la adresa copilului sau a ei, atunci e obligatorie discutia cu un terapeut.

 

  In ce masura influenteaza existenta unor boli psihice in istoricul familial? Se poate mosteni aceasta tulburare? Care sunt factorii de risc?
Cristina Milicescu, psiholog: Depresia post-partum se manifesta la 10-15% dintre femei. In Romania se vorbeste foarte putin despre tristetea postpartum si cu atat mai putin despre depresia postpartum, ele inca sunt subiecte tabu. Incurajez femeile sa vorbeasca despre aceste stari, aparent contradictorii cu noul lor statut, pentru ca astfel vor afla ca nu sunt singure si ca exista solutii rapide si simple la toate aceste probleme. Presiunea mediului are si ea un rol important pentru ca toti cei din jur se asteapta s-o vada pe mama radiind in permanenta de fericire si nu cu lacrimi in ochi. Discutiile cu partenerul, cererea de ajutor de la acesta, precum si discutiile cu alte mamici care au trecut prin asa ceva, va facilita mamei depasirea acestei stari duale.

Psihologii considera ca aceasta stare este cauzata de un cumul de factori de natura hormonala, biochimica, de mediu, psihologica, dar poate fi si de natura genetica. Exista o ipoteza conform careia femeile cu un istoric familial presarat de depresii si stari de anxietate sunt mai predispuse la manifestarea acestei depresii. De asemenea, factorii de risc pot fi:

• O sarcina nedorita, venita pe neasteptate;
• Intamplari nefericite care au avut loc in timpul sarcinii (socuri emotionale puternice: moartea cuiva drag, divort, separare de partener, pierderea jobului etc);
• Sarcina cu probleme medicale, care a necesitat o ingrijire mai complexa;
• Traume din copilarie;
• Mama sau cineva din familie are probleme cu tiroida (functionarea defectuoasa a acesteia nu este o conditie obligatorie a instalarii depresiei post-partum, dar poate fi un factor demn de luat in seama).

Toti acestia sunt insa factori cu potential de risc, nu sunt conditii obligatorii. Exista multe femei care desi au trecut prin evenimentele mentionate mai sus nu au trait aceasta depresie.

 

  Cat de crescut este riscul de a suferi o depresie post-partum dupa prima sau a doua nastere?
Cristina Milicescu, psiholog: Nu exista o conditionare clara si ferma care sa duca la declansarea acestei depresii. Majoritatea femeilor trec prin starea de tristete de dupa nastere, dar numai cateva se confrunta cu depresia. E posibil ca a doua nastere sa nu mai produca o stare de bulversare atat de puternica ca prima nastere, datorita faptului ca mama cunoaste deja procesul adaptarii la noul statut. Exista insa, si in acest caz, noutati care o pot surprinde si care ii pot provoca depresie.

 

  Cand este indicat ca mama sa ceara ajutorul unui specialist?
Cristina Milicescu, psiholog: Consider ca primul si cel mai important ajutor este cel oferit de partener, care arata mamei suport neconditionat si nelimitat, prin multa afectiune, intelegere si sprijin. Un alt sprijin foarte valoros il reprezinta discutia cu alte mamici care au trecut prin aceasta stare si care sunt dispuse sa impartaseasa fara ezitare din experienta lor. Cele mai multe dintre femei incearca aceste stari, dar putine le recunosc, din jena, teama sa nu fie considerate denaturate. Daca starea de depresie e puternica, dureaza mai mult de o luna, iar mama nu conteneste cu plansul, nu se poate bucura deloc de noul statut, daca se indeparteaza constant de copil si refuza sa-l ingrijeasca, si mai ales, daca incepe sa manifeste actiuni care ii pot dauna copilului, discutia cu un terapeut este necesara.

Ce optiuni avem pentru tratarea depresiei post-partum?
Cristina Milicescu, psiholog: Prima si cea mai importanta este acceptarea ei ca atare. Ajutorul unui specialist este valoros. Alaturi de acesta, mama poate apela la actiuni mici cu efect imens. In cartea "Am un bebe. Cum il cresc?" am incercat sa conturez cateva "retete" pentru mamicile doritoare sa depaseaca repede si cu brio aceasta perioada delicata.

Cum poti sa te ajuti?
1. Primul pas este sa te intelegi, sa nu fi aspra cu tine, sa nu te judeci pentru ca ai si sentimente negative;
2. Vorbeste cu o mama care recunoaste ca a trecut prin asta si te poate sustine, pe care simti ca te poti baza. Ideal ar fi sa existe o alchimie intre voi, astfel incat sa aiba asupra ta un impact pozitiv si sa produca o imbarbatare reala;
3. Construieste-ti un plan de relaxare si de detasare. Ia-ti cateva minute/ore libere, lasa copilul in grija cuiva si fa ceva pentru tine: mergi la un salon de coafura, la un masaj de relaxare, iesi la o cafea cu o prietena, plimba-te putin, citeste, fa orice simti ca te poate desprinde de momentul negativ prin care treci;
4. Daca ti se pare ca starile negative sunt frecvente, puternice si pot avea efecte directe asupra copilului (adica iti vine sa-l lovesti sau sa-i faci rau), nu strica sa vorbesti cu un psihoterapeut. Cateva sedinte cu el iti pot face foarte bine;
5. Autosugestia si incurajarile pozitive pe care ti le poti da tu singura sunt cele mai importante. Le poti "programa" sa le repeti cat mai des, ca sa previi intensitatea mare a starilor negative. Gaseste o lista de argumente frumoase, emotionale referitoare la statutul tau de mama si la minunatia pe care o ai langa tine. Cred ca in aceasta etapa functioneaza insusirea realitatii ca bebelusul tau este o persoana, pentru moment dependenta de tine, care are nevoie de tine si nu "isi propune" sa te supere. Cu cat mai repede vei intelege acest aspect, cu atat mai repede si mai usor vei scapa de depresie;
6. Incearca sa dormi cand cel mic doarme. Cu cat iti vei recapata mai repede odihna, cu atat mintea si corpul iti vor fi mai odihnite si mai dispuse sa experimenteze noua aventura;
7. Mentine contactul social. Ia-ti copilul si mergi in parc unde poti vorbi cu alte mamici sau stabileste intalniri regulate cu prietenele in parc. O discutie despre altceva in afara de scutece si ore de alaptare, iti va face foarte bine;
8. Incetineste ritmul. Roaga pe cineva sa te ajute in casa cu preparea mancarii, cu curatenia si cumparaturile. Redu exigentele personale vizavi de felul in care arata casa. Rezista tentatiei de a face curatenie la fel ca inainte si pune accent mult pe odihna si relaxarea ta.

  Cum poate fi ajutata mama de cei din jurul ei (sot, prieteni)?
Cristina Milicescu, psiholog: Cel mai important mi se pare ca mediul sa-i ofere mamei tot sprijinul si deschiderea de care ea are nevoie. Mama are nevoie sa nu se simta judecata sau acuzata pentru starea prin care trece. Are nevoie de incurajare permanenta si insuflarea crezului ca va trece cu succes peste acest moment si ca va fi o mama buna. Pe langa cumulul de factori de care vorbeam mai devreme responsabil de declansarea acestei stari, exista si un gand ca nu ar face fata noului statut, ca nu va fi o mama buna. Devenirea ca mama necesita timp, antrenament, calire, incercari prin care trebuie sa treaca si pentru asta e nevoie de multa rabdare si intelegere. Starea de depresie poate fi accentuata si de neincrederea in fortele proprii, de o imagine de sine subestimata care nu fac decat sa adanceasca criza mamei. Sentimentele traite sunt intr-adevar contradictorii, de la minunare ca mogaldeata mica pe care o tine in brate este copilul ei si pana la tendinta de abandon al copilului, de eliberare si de recastigare a vechiului statut.

 Cand putem sa vorbim despre o depresie post-partum cu simptome psihotice, ce simte o mama care sufera de aceasta afectiune psihica si unde trebuie sa ceara ajutor?
Cristina Milicescu, psiholog: Psihoza postpartum prezinta simptomele depresiei, dar mult mai accentuate: labilitate emotionala extrema, stari de frica duse la extrem, disperare, insomnii si tulburari de somn, neliniste accentuata si permanenta, halucinatii, dezorientare, delir (adesea teama ca ar putea face un rau siesi sau copilului), pericol de suicid.

In asemenea cazuri e necesar ajutorul specializat din partea unui psiholog si a unui psihiatru. Mama poate vorbi despre aceasta stare si cu medicul ginecolog, care ii poate face cateva recomandari. In cadrul Atelierului de psihologie de la Constanta (Psihologia: arta de a iubi viata), care va avea loc in perioada 20-22 februarie, va avea loc o discutie pe aceasta tema, unde mamicile si viitoarele mamici pot adresa intrebari si pot afla informatii suplimentare despre tristetea si depresia postpartum.