10 schimbari care se petrec in corpul tau pe parcursul sarcinii

Despre graviditate si nastere s-au scris mii de carti, articole, tratate si manuale, iar cand mergi la medicul obstetrician, probabil ca acesta te va coplesi cu informatii recente referitoare la acest vast subiect. Cu toate acestea insa, ceea ce ti se intampla in decursul celor noua luni de sarcina te poate lua prin surprindere. Faptul ca medicul nu ti-a vorbit despre anumite aspecte nu inseamna ca le-a omis intentionat. Dar el stie ca fiecare gravida reactioneaza in felul sau.
Spre exemplu, nu toate femeile insarcinate se confrunta cu nesuferitele greturi matinale - pentru unele dintre ele, acestea apar la pranz, iar pentru altele (mai norocoase, de acord!), nu apar deloc, fara ca acest lucru sa insemne ca sarcina nu se dezvolta normal. Acest exemplu nu este unic - si, de fapt, schimbarile care se vor succeda in perioada in care esti insarcinata nu sunt numai de ordin fizic, ci si emotional.


Instinctul de "a-ti face cuib"

Majoritatea femeilor insarcinate simt nevoia, de indata ce afla ca vor deveni mame, sa pregateasca locuinta pentru aparitia bebelusului: curatenie generala, decorarea camerei micutului... Pe masura ce se apropie data estimata pentru nastere, este posibil sa te implici in activitati despre care in nici un caz nu ai fi crezut ca te vor preocupa in aceste noua luni: curatenie in bufet, spalarea peretilor, vopsirea usilor, si asa mai departe. Toate acestea pot fi utile, atat timp cat nu exagerezi, pentru ca vei fi multumita de tine insati, din moment ce stii ca vei putea intampina bebelusul intr-o locuinta
pregatita special pentru sosirea lui.


Incapacitate de concentrare

Pe parcursul primului trimestru de sarcina, multe femei se simt complet epuizate si lipsite de orice chef, ca urmare a oboselii si a greturilor. Adevarul este ca, oricat de bine te-ai odihni, in primele luni iti va fi foarte greu sa te concentrezi si nu te mira daca scapi mereu anumite lucruri din vedere. De ce se intampla astfel? In primul rand, prioritatile tale incep sa se schimbe: cel mai important pentru tine este bebelusul. De asemenea, un rol semnificativ in context il au modificarile de ordin hormonal care au loc in organismul tau in aceasta perioada. Ar fi bine sa-ti notezi in agenda tot ceea ce ai de facut.


Schimbari bruste ale starii de spirit

Sindromul premenstrual si perioada sarcinii se aseamana din multe puncte de vedere. Sanii se umfla si devin sensibili, nivelul hormonal este fluctuant, iar tu nu esti in cea mai buna dispozitie.
Daca suferi de sindrom premenstrual, este de asteptat ca in timpul sarcinii sa te confrunti cu depresii si schimbari frecvente ale starii de spirit. Acum esti vesela si exuberanta, pentru ca in momentul urmator sa izbucnesti in plans. Astazi esti furioasa din cauza partenerului de viata, maine te enerveaza colega de birou - desi toata lumea se comporta ca de obicei!

Aproximativ zece la suta dintre femei se confrunta cu o astfel de situatie. Aceste schimbari de dispozitie sunt preponderente in primele trei luni de sarcina si spre sfarsitul perioadei de graviditate. Daca ai insomnii, tulburari ale apetitului sau depresii puternice si de lunga durata (respectiv, mai mult de doua saptamani), ar trebui sa te adresezi medicului.


Modificarea dimensiunii sanilor

Cresterea subita a sanilor si hipersensibilitatea lor reprezinta unul dintre primele indicii ale sarcinii. Explicatia consta in cresterea nivelului de estrogen si progesteron din organism. Acest lucru se intampla in primele trei luni de graviditate, dar nu este exclus ca sanii sa creasca in continuare, pe durata celor noua luni. De asemenea, se poate intampla ca si volumul cutiei toracice sa se mareasca. Aceasta pentru ca inspiri mai adanc, de vreme ce nevoia se oxigen s-a dublat: respiri pentru doi! Tinand cont de cele doua aspecte mentionate, nu este de mirare ca, pe durata celor noua luni, va trebui, probabil, sa-ti cumperi sutien cu un numar mai mare.


Modificari la nivelul epidermei

Nu-i asa ca prietenii iti spun ca, de cand esti insarcinata, stralucesti? In afara de emotia si fericirea din aceasta perioada, explicatia consta si in schimbarile de ordin hormonal care au loc. Pielea este intr-adevar mai intinsa, pentru ca se adapteaza cresterii corpului tau - pentru ca nu acumulezi in greutate numai in zona abdomenului. De asemenea, circulatia sangelui se intensifica, aportul sangvin spre organe fiind mai crescut (in special, spre rinichi).

Unele gravide observa si aparitia unor tulburari de pigment - asa numita "masca de sarcina" (cloasma) vizibila in a doua perioada de graviditate.
Se manifesta prin pigmentarea intensa a fruntii, a obrajilor si a portiunii din jurul gurii, pe fondul modificarilor hormonale si a influentei luminii.

De asemenea, in timpul sarcinii multe femei se confrunta cu problema acneei - aceasta apare ca urmare a cresterii secretiei glandelor sebacee. Toate aceste probleme vor disparea insa dupa nastere.


Caderea parului

In cursul sarcinii, majoritatea femeilor observa schimbari in textura parului si in viteza de crestere a acestuia. Hormonii secretati in organism cauzeaza reactii contradictorii: acum parul creste mai repede, pentru a cadea alarmant numai cateva saptamani mai tarziu. Schimbarile acestea nu sunt definitive si nici macar pe termen lung; majoritatea femeilor insarcinate au aceasta problema, unele dintre ele prezentand si pilozitate excsiva (pe fata, pe abdomen sau in jurul mameloanelor). De asemenea, unele dintre gravide observa o modificare a culorii parului, pe fondul acelorasi schimbari hormonale.

In alta ordine de idei, multe femei insarcinate observa ca apar schimbari si in ceea ce priveste unghiile: in unele cazuri, cresc mai repede decat de obicei si se intaresc, in altele - se fragilizeaza si devin casante. Dar aceasta situatie este tot una temporara, totul revenind la normal dupa nastere si incheierea perioadei de alaptare.


Nu cumva ai nevoie de incaltaminte cu numar mai mare?

Probabil ca orice femeie care afla ca va deveni mamica se gandeste la inevitabila schimbare a garderobei. "In curand, nu voi mai 'incapea' in nici o fusta!". Perfect adevarat. Dar fii pregatita sa constati ca nu mai "incapi" nici in pantofi... Dat fiind surplusul de lichid acumulat in organism in perioada sarcinii, este posibil ca incaltamintea sa devina mai stramta sau chiar sa nu mai poata fi purtata, din acest motiv. Este de preferat sa porti pantofi tip espadrile, sandale cu tocul jos si, in anotimpul rece, incaltaminte din piele, fara toc si cu un numar mai mare, daca este necesar.


Mobilitatea articulatiilor

Pe durata celor noua luni de sarcina, organismul tau secreta un hormon numit relaxin.
Acesta relaxeaza pelvisul (adica, toate articulatiile), conferindu-i mai multa mobilitate, pentru a ajuta copilul sa se nasca. Dar hormonul acesta poate avea si unele efecte adverse, de scurta durata: articulatiile sunt mai fragile, nu mai ai atat de multa stabilitate si deci, esti mai predispusa la accidente. Este important sa ai grija de tine: nu ridica obiecte grele, mergi incet si evita miscarile bruste.


Varice, hemoroizi si constipatie

Varicele, care apar de obicei pe picioare si in zona genitala, sunt provocate de cresterea subita a vaselor de sange, ca urmare a actiunii hormonilor secretati de organism in timpul sarcinii. Cel mai adesea, dispar de la sine dupa nastere, dar iata ce poti face pentru a ameliora aceasta problema.

- evita sa stai in picioare sau asezata, pentru o perioada mai lunga de timp (cateva ore in sir);
- poarta imbracaminte cat mai lejera, din bumbac;
- cand stai jos, tine picioarele usor ridicate - pe un scaunel sau pe o pernuta;

Hemoroizii apar fie in timpul sarcinii, fie in momentul nasterii naturale, ca urmare a efortului de expulzare. Volumul vaselor de sange este mai mare, iar uterul exercita presiune asupra pelvisului, ceea ce face ca venele din zona rectala sa fie afectate, ducand la aparitia hemoroizilor. Acestia pot fi extrem de durerosi, pot aparea sangerari si prurit.

Constipatia, des intalnita la gravide, apare (tot) din cauza hormonilor, care incetinesc trecerea alimentelor prin tractul gastrointestinal. In ultimele luni de sarcina, uterul poate apasa pe intestinul gros, astfel incat eliminarea resturilor alimentare poate fi mai dificila.

Ca in multe alte cazuri, este mai usor sa previi hemoroizii si constipatia, decat sa le tratezi. Mananca alimente bogate in fibre, bea cat mai multe lichide zilnic si fa sport (dar ponderat, fara efort fizic mare). Pot fi de ajutor si produsele destinate unei eliminari mai usoare a resturilor alimentare (dar nu laxative, pentru ca riscul deshidratarii este major). In cazul in care ai hemoroizi, cere sfatul unui medic, pentru a-ti recomanda o alifie speciala.



Surprize in ziua marelui eveniment...

Ai trecut cu bine "testul rabdarii" din cele noua luni de sarcina, ai depasit toate starile fizice si emotionale mai putin placute si te gandesti ca surprizele se vor opri aici. Ei bine, nu - ziua in care iti vei putea tine in brate bebelusul va fi, probabil, cea mai inedita.

Statistic vorbind, numai unei singure femei din zece i se rupe apa inainte de inceperea contractiilor. Unele dintre mamici au nevoie de ajutorul medicului in acest sens, daca cervixul a ajuns deja la dilatatia optima. Daca esti acea "femeie din zece", asteapta-te la o cantitate de lichid amniotic situata intre 500 de mililitri si un litru si jumatate (cantitatea variaza de la caz la caz).

Ce simti cand elimini lichidul amniotic? Unele femei au o senzatie asemanatoare necesitatii de a urina. Altele simt o usoara scurgere pe picioare, intrucat capul bebelusului actioneaza in acest caz ca un fel de bariera. In tot cazul, lichidul amniotic este usor de recunoscut: este de obicei incolor sau alburiu translucid. Il vei recunoaste mai ales ghidandu-te dupa faptul ca... nu are ce sa fie altceva!

In timpul travaliului, mai pot aparea surprize... Unele femei au greturi si stari de voma, iar diareea si flatulenta sunt procese fiziologice des intalnite pe parcursul travaliului - pentru ca exista posibilitatea sa pierzi controlul asupra intestinelor.

Este cert ca sarcina in sine reprezinta o "cutie cu surprize", si nu toate sunt placute. Insa iti vei reveni mai repede decat crezi si, la gandul ca in curand iti vei tine in brate bebelusul nou-nascut, cele noua luni vor zbura pe nesimtite...


 

Comentarii (8)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • dumitru alina pe 6 Iul 2015, 17:27
    durerii an timpul sarcinii

    am o antrebare am 36 de ani sunt ansarinata an 3 luni lumate .si din cand an cand am dureri de burta si spate de cand am ramas ansarcinata asa le am mereu dureri suportabile dar angrijoratoare .am fost la doctor an primele 12 saptamani neafland ca sunt .mia dat tratament no-spa si elevit vitamine fatul e bine dar durerile ma angrijoreaza e normal sa am??desi la contact sexual ansangerez putin va multumesc si astept un radpuns

    0
    0

  • nicolle pe 5 Ian 2014, 10:49
    constipatia :)

    incercati supozitoarele cu glicerina:) Sunt suuuper Si in fiecare dimineata o cescuta cu ceai verde pentru a preveni, alaturi de o alimentatie cu multe fibre

    0
    0

  • andra pe 14 Dec 2008, 06:51
    sarcina

    secretia abundenta e o problema? Ce medicamente trebuiesc luate?

    0
    0

  • larisa1985 pe 6 Mai 2008, 14:52

    Buna, tinand seama ca esti insarcinata nu ai voie sa iei tot fel de laxative care sa te ajute sa iti rezolvi problema. Te sfatuiesc sa bei ceai de menta indulcit cu miere. De asemenea, in ceai poti pune si o lingurita de scortisoara deoarece si aceasta ajuta digestia. Totodata, dimineata incearca sa mananci 1-2 kiwi coapte dar si multe fructe si legume... ca tot le vine sezonul. Daca nu reusesti sa iti rezolvi problema trebuie sa te duci la medic pentru recomandarea unui laxativ, care sa nu iti afecteze sarcina. Multa sanatate!

    0
    0

  • roxana pe 6 Mai 2008, 13:58
    Constipatia

    Am si eu o intrebare! Sunt insarcinata in 3 luni si de curand m-am constipat. Fac scaunul cu sange. Ce as putea face? Va multumesc!

    0
    0

  • andreea pe 14 Nov 2007, 00:56
    :)

    am o nelamurire!!acum 2 luni si ceva am facut sex neprotejat(nu a terminat in mine),am avut menstruatie in prima si a doua luna dupa c am facut-o neprotejat si acum trebuie sa imi vina iar ,dar ceea c ma ingrijoreaza este faptul k am citit k poti fi insarcinata si sa ai niste scurgeri de sange pe care majoritatea credem k este vb de menstruatie.O sa imi cumpar un test de sarcina ,dar mi-e frica de rezultat:D..de aceea vreau sa stiu parearea voastra.Va multumesc!

    0
    0

  • csilla pe 29 Iul 2007, 20:27

    e o.k. dar m-ar interesa de ce la mine linia aceea maronie de pe burta nu este dreapta.am o linie de la reg. pubiana pana la ombilic si de la apendicele xifoid pana la ombilic;dar cele 2 lini nu se intalnesc.Inseamna ceva rau?

    0
    0

  • alina irina pe 17 Mai 2006, 22:09

    sunt foarte incantata de toate sfaturile ce le dati. va multumesc

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod