Stim cu totii ca a asculta nu e tocmai usor si ca putini dintre noi se dovedesc a fi cu adevarat buni ascultatori. De ce este greu sa asculti?, se vor intreba unii. In primul rand pentru ca uneori este greu de suportat ceea ce ceilalti ne spun. Fie pentru ca sunt lucruri triste, fie pentru ca ne simtim revoltati si intervenim intrerupandu-l pe celalat, fie pentru ca ne grabim sa dam sfaturi sau sa spunem propria varianta.
Este dificil sa asculti spusele celuilalt, cuvintele lui corecte sau gresite, sentimentele si trairile, tacerea lui, momentele tensionate, conflictuale. Daca suntem empatici si reusim sa ne punem in pielea celuilalt, ne simtim uneori depasiti de situatie, impovarati de ceea ce simte cel pe care-l ascultam. Daca nu suntem empatici, ne plictisim, consideram lipsit de sens sau de importanta ceea ce celalalt incearca sa ne transmita. Acest lucru este simtit si comunicarea se rupe.
De ce au nevoie copiii mici ?
In cazul copiilor, de multe ori ei nu pot exprima in cuvinte intamplari de peste zi, dorinte, necazuri, trairi, opinii. Au nevoie de ajutor din partea adultilor pentru a invatat in primul rand cum se numesc lucrurile din jurul lor, apoi cele din interiorul lor. Multi parinti se plang ca cei mici nu povestesc de la gradinita sau de la scoala. Intr-adevar sunt copii care la intrebarea: "Cum a fost azi la scoala?", raspund: "Bine"…fara a relata nimic concret. In aceste cazuri ne putem gandi fie la faptul ca cel mic nu are cuvintele necesare pentru a vorbi despre intamplarile de peste zi, ca uita ceea ce nu i se pare interesant, ca ii este frica sa povesteasca ceva pentru care ar putea fi certat etc.
Este nevoie de mult tact si rabdare din partea adultilor pentru a ajuta copilul sa exprime in cuvinte ceea ce a facut, ceea ce doreste, diferite lucruri despre colegii lui, despre educatoare sau invatatoare, despre alti adulti. La copiii mici, de multe ori apare jocul in care ei reproduc cu multa fidelitate atat spusele educatoarei cat si ale colegilor, intamplarile din gradinita, felurile de mancare, gesturile celor de acolo, conflictele sau emotiile care i-au marcat.
Cum comunici cu un adolescent?
In cazul copiilor mai mari sau adolescentilor, problema se pune putin diferit. Este nevoie de o apropiere suficient de mare intre parinte si copil pentru ca acesta sa impartaseasca diferite sentimente, intamplari, opinii, puncte de vedere.
Multi copii considera ca parintii nu i-ar intelege, i-ar certa sau ar fi de o cu totul alta opinie, ar incerca sa-i influenteze, le-ar umple capul cu sfaturi sau i-ar pedepsi. Intr-adevar, multi parinti nu sunt de accord cu limbajul copiilor, cu prescurtarile sau cuvintele folosite de ei, cu poreclele sau expresiile caracteristice anumitor varste. Pe de alta parte, limbajul folosit in comunicarea pirn internet, denumirile tehnice, numele cantaretilor la moda pun adultii adesea in incurcatura.
Unii reactioneaza cu curiozitate, intreband copilul despre ce este vorba si vrand sa inteleaga, altii, in schimb, se enerveaza, cearta copilul sau renunta la comunicare. A asculta discursul unui copil sau adolescent din care un sfert dintre cuvinte sunt de neinteles iar din rest jumatate ti se par aberatii, mofturi sau prostii este o proba care pune la grele incercari orice adult.
Asadar, pentru a avea ce asculta de la copilul nostru este nevoie sa-i dam incredere in el insusi, in spusele lui, in opiniile lui, in ceea ce crede si simte. In comunicarea cu el inca de cand este foarte mic si pana la adolescenta, are nevoie de incurajare si ajutor, are nevoie sa stie ca ne intereseaza ce spune, ca vrem sa aflam ce gandeste, ce doreste, care sunt preferintele si gusturile lui.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari AICI